Pericolul încrederii în sine
Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care învie morţii. (2 Corinteni 1:9)
Gândurile trebuie centrate asupra lui Dumnezeu. Trebuie să depunem efort serios pentru a birui tendinţele rele ale inimii fireşti. Eforturile noastre, perseverenţa şi tăgăduirea noastră de sine trebuie să fie direct proporţionale cu valoarea infinită a ţelului urmărit. Numai biruind aşa cum a biruit Hristos vom câştiga cununa vieţii.
Marele nostru pericol este acela de a ne amăgi singuri, complăcându-ne în suficienţă de sine şi despărţindu-ne astfel de Dumnezeu, sursa puterii noastre. Dacă nu sunt corijate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, tendinţele noastre fireşti au în ele sămânţa morţii morale. Dacă nu ajungem să avem o legătură vie cu Dumnezeu, nu putem rezista efectelor nelegiuite ale îngăduinţei de sine, iubirii de sine şi ispitei de a păcătui.
Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoaştem bine pe noi înşine. Hristos îi poate salva numai pe aceia care ştiu că sunt păcătoşi. Numai când ne vedem neputinţa totală şi renunţăm la toată încrederea în sine ne vom prinde de puterea divină.
Abnegaţia nu trebuie să aibă loc numai la începutul vieţii de creştin. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas făcut spre cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; din acest motiv, trebuie să existe o continuă orientare a inimii către Dumnezeu, o mărturisire constantă, serioasă a păcatului şi o umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne înconjoară; suntem în siguranţă numai când ne simţim slăbiciunea şi ne prindem prin credinţă de puternicul nostru Izbăvitor.
Trebuie să evităm o mie de subiecte care ne solicită atenţia. Există probleme care răpesc timp şi nasc întrebări, dar care nu duc la nimic. Interesele cele mai înalte cer energia şi marea atenţie pe care le acordăm de multe ori lucrurilor insignifiante în comparaţie cu ele. […]
Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos manifestată în caracter este obiectivul cel mai înalt din toate câte se bucură de cinste pe pământ sau în cer. Este cea mai înaltă educaţie. Este cheia care deschide porţile oraşului ceresc. Planul lui Dumnezeu este ca toţi cei ce se îmbracă în Hristos să aibă această cunoaştere.
Divina vindecare, pp. 455-457
