Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine,
 căci Eu sunt blând si smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

(Matei 11:29)

Credinţa creştină dă naştere unui simţământ al măreţiei în sufletul credinciosului. Dar simţământul acesta nu este însoţit de lupta pentru întâietate sau de dorinţa de a atrage atenţia asupra propriei persoane. Trăim într-un veac al patosului şi al sentimentalismului, într-o vreme a discursurilor frenetice, când rebeliunea este înălţată la rang de virtute. Totuşi textul de astăzi ne vorbeşte despre demnitatea tăcută a Domnului Hristos.

Domnul nostru nu a încurajat în religie exaltarea emoţională artificială. El a vorbit şi a acţionat ca un Om care era în armonie cu Sine, cu Dumnezeu şi cu semenii. Conştiinţa valorii personale nu l-a strivit judecata şi nici nu l-a înăbuşit emoţiile. El a acceptat demnitatea omului creat după chipul lui Dumnezeu.„Trestia frântă n-o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Cunoscând suferinţele şi păcatele oamenilor, El nu a venit cu strigătele unui cuceritor, în sunete asurzitoare de tobă şi trompetă, ci cu blândeţea divină, atrăgându-i la Sine pe copilaşi.

El a ştiut că, pentru a face viaţa creştină atrăgătoare, credincioşii trebuie să se manifeste în linişte, cu demnitate, cu căldura dragostei. Cineva spunea că „adevărata putere nu este dată de cât zgomot putem face”. Noi suntem chemaţi la smerenie, nu la trufie; la gentileţe, nu la grosolănie; la pace, nu la gălăgie.
Senzaţionalismul pune accent pe propria persoană. Când îşi petrec prea mult timp cu căutarea stării de extaz, oamenii îşi aşază eul mai presus de adevăr şi nu le mai rămâne decât să-şi admire emoţiile pe care pretind a le avea. Exaltarea religioasă care se hrăneşte cu ea însăşi este parazitară.

Trăim într-o epocă a reclamei exagerate. Dar creştinul nu are dorinţa de autoreclamă.„Lipsa adevăratei demnităţi şi a rafinamentului creştin… este în defavoarea noastră ca popor şi face ca adevărul pe care îl mărturisim să fie dezagreabil” (Mărturii, voi. 4, p. 358). Unul dintre cele mai perfide pericole pentru viaţa religioasă este degradarea ei prin sentimentalism. Antidotul pentru sentimentalismul religios este buna familiarizare cu farmecul Domnului Isus Hristos. în El, viaţa se ridică la acea culme a liniştii şi frumuseţii divine care cucereşte pe oricine.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO