Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni

(Coloseni 3:22,23)

Dacă hrănim păcatul, în oricare formă a lui,nu Îi putem sluji lui Dumnezeu cu onestitate şi curăţie de inimă. li slujim cu inima împărţită şi nu ne-am pre­dat Lui cu toată inima. Am abandonat păcatul numai parţial, nu complet.

Mare este înşelăciunea păcatului! Am fi şocaţi de falsitatea mărturisirii noastre de credinţă dacă ar fi scoşi la lumină toţi idolii pe care i-am îngropat numai pe jumă­ tate şi dacă ar fi dat în vileag tot interesul nostru secret faţă de păcat!

Oriunde vedem dovezi ale tăriei şi frumuseţii caracterului creştin, putem fi siguri că ele izvorăsc dintr-o inimă care şi-a înfipt rădăcinile adânc în adevărul veşnic şi în iubirea lui Isus Hristos. Viaţa unor astfel de oameni nu depinde de circumstanţe şi de părerile altora. Ei nu sunt împinşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură şi nu sunt fascinaţi de literatura şi de filmele care au o influ­enţărea asupra lor. Nu cedează în faţa practicilor imorale aprobate de legile şi de instituţiile omeneşti. Florile de munte, atât de încântătoare cu frumuseţea lor, nu sunt smulse de vântul puternic, deoarece răsar în crăpăturile stâncilor. Tot aşa, creştinul care Îi slujeşte lui Dumnezeu din toată inima clădeşte pe Hristos, Stânca şi Cetatea de scăpare.

Avem nevoie să înţelegem cât de importantă este consacrarea totală faţă de Hristos. Alipirea în ascuns de păcat înseamnă slăbiciune, ruină şi pierdere veş­nică. Omul cu inima îndoită este „nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (lacov 1:8). Păcatul ne întunecă discernământul, ne distruge voinţa, ne împiedică pro­gresul spiritual. Va veni ziua în care fărădelegile tăinuite şi motivele ascunse vor fi aduse în prezenţa lui Dumnezeu. De oameni încă le mai putem ascunde. Încă mai putem masca şi scuza compromisul. Dar va veni o vreme când nu vom mai putea acoperi cu nimic inima noastră împărţită.

Creştinul consacrat este încântat şi entuziasmat de tot ceea ce este bun, curat, drept şi frumos, dar este dezgustat de tot ce este rău şi urât. Pentru a-şi păs­tra loialitatea, el este dispus să îndure sărăcia şi sacrificiul. El este gata să renunţe la avantajele care îi sunt promise în schimbul renegării credinţei. Apostolul Pavel spune că noi trebuie să fim „morţi faţă de păcat” sau, altfel spus, complet despăr­ţiţi de păcat.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO