Iubirea față de aproapele (2)

 „Care dintr-aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns Învăţătorul Legii. „Du-te de fă și tu la fel”, i-a zis Isus.

(Luca 10:36,37)

Biserica nu este un loc pentru oameni perfecţi, ci este un loc al vindecării şi al recuperării. Toţi oamenii din lumea aceasta sunt oile pierdute ale lui Dumne­ zeu. Cea dintâi datorie a noastră este să ajutăm la găsirea lor. Creştinii sunt cei vizaţi în primul rând de porunca lui Hristos din textul biblic de astăzi. Şi oare a fi pastor, asistentă, medic, muncitor, inginer nu face parte tocmai din această poruncă? Sau ocupăm cumva vreo funcţie într-un sistem religios care ne scuteşte complet de această lucrare?

Este nepotrivit să afirmăm că iubirea faţă de aproapele ar fi consecinţa apartenenţei la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. De prea multe ori ne apărăm cu zel convingerile atâta timp cât ne aflăm pe terenul nostru. De prea multe ori începem să spunem cât de diferită este religia noastră faţă de religia altora şi re­ nunţăm la tactul şi la preocuparea creştină ce ar trebui să ne caracterizeze.

Creştinul este interesat de oameni, de suferinţa lor, de năzuinţele lor şi de mântuirea lor. Când contemplăm marile adevăruri pe care ni le-a dat Dumnezeu, ne simţim copleşiţi de bunătatea Sa. Dar Dumnezeu nu nejudecă după atitudinile noastre faţă de adevăr disparat, ci numai în relaţie cu celelalte atitudini morale şi spirituale ale noastre, precum şi cu modul în care le transmitem altora aceste adevăruri.

Este o mare pierdere să trăim numai o viaţă, când putem trăi o mie. Noi, cei care am cunoscut dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu, trebuie să ne punem în pantofii altuia, să luăm asupra noastră nevoile şi poverile celor care nu Îl cunosc pe Hristos.

A oferi un ban la colectă sau a aduce o anumită sumă ca zecime poate fi un mijloc de îndeplinire a datoriei creştine sau, din contră, o eschivare de la în­ deplinirea acestei datorii. Să oferi bani în loc să ai grijă de oameni este o negare a ceea ce înseamnă să fii creştin adevărat. Este necreştineşte să îi oferi unui om o broşură religioasă când ştii că nevoia lui este cu totul alta. Oferirea de bani, pune­rea la dispoziţia altora a capacităţilor şi a experienţei noastre creştine nu trebuie să devină o cale de a ne sustrage de la datoria noastră, ci un semn al dragostei şi al compasiunii pe care le-o purtăm.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO