NOAPTEA CÂND DUMNEZEU A RĂSPUNS LA TELEFON

Te chem în ziua necazului meu, căci Tu îmi răspunzi.
Psalmii 86:7, NTR

În ultima vreme, m-am gândit la căminul ceresc, la cât de frumos va fi când toți cei dragi îmi vor fi în preajmă, într-o atmosferă de pace și bucurie sfântă, fără griji cu privire la necazuri naturale sau provocate de om, când vom participa la întâlnirile de rugăciune conduse de Însuși Dumnezeu! În Apocalipsa 21:19,21, Ioan descrie acel cămin. Cât de uimitor este că zidurile orașului sfânt vor fi făcute din douăsprezece pietre prețioase, iar porțile, din perle (NTR). Ținând cont că anumite moluște creează o perlă pentru a izola o amenințare (un corp străin pătruns în organism) – sau un necaz, dacă vreți – se pare că și noi va trebui să trecem prin necazuri pentru a ajunge acasă.

Fusese un an de necazuri pentru noi. Declinul cognitiv accentuat al mamei era mai mult decât cel provocat de îmbătrânire. Tatăl meu de nouăzeci de ani era peste măsură de prins cu îngrijirea mamei și a nepotului lor infirm, așa că l-am luat pe nepot la noi acasă. Curând după aceea, soțul meu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Apoi, tatăl meu a căzut, în timp ce mătura veranda, fracturându-și coastele și omoplatul și suferind o rană severă la cap. Au urmat mai multe teste și transferuri de la un spital la altul. Îmi petreceam zilele între locuința mamei, spital și nevoile casei. Tata fusese întotdeauna cel care rezolva problemele, iar acum simțeam o nevoie disperată de înțelepciunea lui. Însă nu mă puteam baza pe el, pentru că nici nu știa unde se află și nici cum să folosească telefonul aflat lângă pat. Într-o seară am ajuns acasă de la spital și nu am putut să pun stavilă lacrimilor. Obosită și copleșită de toate responsabilitățile și deciziile care erau acum asupra mea, am avut o discuție cu Tatăl meu ceresc. Apoi, cu puține speranțe de succes, l-am sunat pa tata. La al doilea apel a răspuns: „Bună, copilă, care e problema?” Cu o limpezime completă, a discutat cu mine timp de douăzeci de minute și mi-a spus unde sunt documentele importante, cum să accesez fondurile pentru îngrijirea mamei și care sunt principalele detalii ale îngrijirii ei. M-a asigurat de dragostea lui pentru mine și familie, s-a rugat pentru mine și m-a încurajat că Dumnezeu îmi va da putere pentru ce va veni peste mine. A doua zi dimineață, l-am găsit la fel de confuz ca și înainte.

Acel apel telefonic miraculos îmi reamintește că Tatăl meu ceresc mă iubește suficient de mult ca să rezolve necazurile mele prezente și că, în cele din urmă, mă va trece în siguranță prin acele porți din perle.

Vicki Mellish

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO