Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
Psalmii 50:15

Dacă iubești animalele de companie și le incluzi ca parte din familia ta, cu siguranță că îți va plăcea această poveste!

Eu și soțul meu, Ron, ne întorceam cu mașina pe muntele nostru după întâlnirea de rugăciune de miercuri seara. El conducea o camionetă plină cu un tren din butoiașe (trenulețul copiilor făcut din butoiașe). Ne pregăteam pentru sărbătoarea de toamnă de sâmbătă seara. Venind în urma lui cu microbuzul, am observat o pisică galbenă în drum. Când am ajuns acasă, i-am spus lui Ron:

– Mă bucur că nu ai lovit acea pisică de pe drum.

– Nu am văzut nicio pisică, a răspuns el.

Ziua următoare, Ron m-a întrebat dacă am văzut-o pe pisica noastră galbenă, Cal (prescurtarea de la Miracle). Tot vorbind despre acest lucru, ne-am dat seama că pisica pe care o văzusem pe drum era chiar Cal a noastră, care sărise din camionetă! Probabil că pisica dormea pe una dintre perne dintr-unul din butoiașe. Motanul mersese cu noi până la întâlnirea de rugăciune și apoi jumătate de drum până acasă! Acum eram triști și am început să ne rugăm nu doar ca pisica să fie în siguranță, ci să-și găsească drumul spre casă. Au trecut câteva săptămâni.

Nepoțica noastră, Savannah, era și ea tristă. Chiar a postat un video cu Cal pe rețelele de socializare. Ziua următoare a primit un mesaj de la un coleg de școală care spunea: „Cred că pisica ta este la noi acasă.” Prietenul ei locuia la doar 12 kilometri de noi! Chiar în acea zi, Ron a fost sunat de familia colegului de școală a lui Savannah – și ei l-au adus pe Cal acasă! Mai târziu, când am ajuns acasă în acea seară, Cal stătea în brațe la Ron, torcând gălăgios! Am fost plăcut surprinsă și recunoscătoare!

Cal venise la noi în urmă cu cinci ani. La scurtă vreme după aceea, el a ieșit din garaj și câinele nostru l-a prins și l-a zdruncinat bine de tot! Ne temeam că va muri. L-am învelit și l-am pus într-o cutie peste noapte. Dimineața, el își revenise din experiența traumatizantă. Savannah a spus: „Este o minune (miracle)!” Apoi a întrebat: „Putem să îi punem numele Miracle?” Fiindu-ne drag să îl avem pe Cal din nou, ne dăm seama că tocmai am fost martori la încă o minune cu motanul noastru.

În Cuvântul Său, Dumnezeu ne invită să Îl chemăm în special în momente de dilemă, pierdere și tristețe. El ne va lua poverile. Lăudat fie Domnul pentru bunătatea Lui față de fiecare dintre noi!

Sharon Follett

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO