Fiți recunoscători și binecuvântați-I Numele.
Psalmii 100:4

Deși viața mea a fost o provocare, totodată am și o listă plină de binecuvântări. Când mă gândesc la ele, pur și simplu zâmbesc. De când mi-am finalizat studiile nu am fost niciodată angajată și nici nu am fost atât de bolnavă, încât să am nevoie de spitalizare. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o mașină la momentul potrivit în viață. Am un acoperiș deasupra capului, merg la sală în fiecare zi, am parte de o sănătate bună și Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru toate binecuvântările mai mici. El mi-a dat viață și talent, familie și susținerea familiei. El mi-a mai dat și prieteni creștini minunați și oameni pozitivi. Oameni care mă vor încuraja, dar îmi vor spune și când greșesc, chiar dacă eu nu vreau să aud.

Tot ce vreau să spun este să ne oprim puțin și să apreciem lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Este un cântec care transmite ideea că dacă tu crezi că Dumnezeu este mort, trebuie să privești în jur. Uită-te la lucrurile pe care le ai și fii recunoscătoare pentru că alți oameni nu le au. Învață să râzi când greșești și să te ierți. Bucură-te de viață cu toate părțile bune și rele pe care le aduce. Întotdeauna să ai un cântec în inimă; din când în când, încurajează pe cineva. Ascultă fără să judeci, ajută pe cineva și zâmbește-i unui străin.

O viață fericită rezultă din a ne ierta unii pe alții și a învăța să fim buni. O viață fericită și plină de recunoștință va transmite binecuvântare altora. Esența iertării este noțiunea de a uita datoria (vezi Marcu 11:25,26). Întrebarea este cum ne rugăm noi când nu îi putem ierta pe cei care ne greșesc? Când nu reușim să iertăm, amărăciunea crește, neînțelegerile se înmulțesc și disperarea prinde rădăcini adânci. Iertarea poate fi o experiență dureroasă, în special când cel care ți-a greșit nu și-a cerut iertare. Totuși, Dumnezeu ne zdrobește duhul pentru a ne salva sufletul. Durerea este parte a vieții pe acest pământ, dar putem fi recunoscători pentru durere (vezi 1 Tesaloniceni 5:18). Dumnezeu dorește ca noi să Îi mulțumim în orice situație.

Așa că haideți să nu ne mai plângem și să trăim viața la maximum, devenind cea mai bună versiune pe care Dumnezeu vrea să fim. Nu uita, El este olarul și noi suntem doar lutul în mâna Sa. Să Îi permitem să ne modeleze după chipul Său și conform planului Său – pentru binele nostru.

Fie ca întotdeauna să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântări și încercări!

Deborah Matshaya

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO