Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. 3 Ioan 2

Mantra nerostită în familia mea naturală a fost: „Cu cât munceşti mai mult, cu atât mai mare va fi valoarea ta ca individ.” Călcând pe urmele părinţilor mei cu aspiraţii şi realizări înalte, m-am chinuit să fiu demnă de exemplul lor. Despre excesele mele spuneam că aşa „duc eu mai departe aspra etică a muncii moştenite de la părinţi”. Totuşi, privind retrospectiv, nu îmi aduc aminte ca ei să-şi fi luat mult timp pentru lucrurile care le hrăneau sufletul. Stilul lor de viaţă proclama: „Munceşte cinstit. Munceşte mult. Munceşte din greu – chiar cu preţul sănătăţii.” Uneori mă întrebam dacă propria „ambiţie” de a alerga de la o responsabilitate profesională sau bisericească la alta nu cumva avea legătură cu fibrilaţiile mele atriale (bătăi neregulate ale inimii), pe care le-am „moştenit” de la părinţi.

Numai Dumnezeu ştie ce păcătoasă dependentă de muncă sunt! Şi, fiindcă simt nevoia să păcătuiesc şi mai mult în acest sens, sunt convinsă că El îngăduie „pauze” în viaţa mea ca nişte semne de aducere-aminte. În urmă cu câteva seri, după mai multe săptămâni de călătorii, încadrări în termene-limită şi îndatoriri la biserica locală, am observat că mă cam înţeapă ceva în piept. Mi-am găsit neglijatul tensiometru, mi l-am pus pe braţ şi am citit. Aveam tensiunea foarte mare – cel puţin pentru mine.

Tremurând, m-am ridicat de pe scaun şi m-am fâţâit prin birou până am dat cu nasul de chitara prăfuită de pe perete. Am luat-o, m-am adâncit într-un fotoliu şi am început să cânt un imn simplu. După zece minute, mi-am luat din nou tensiunea. Suflu sistolic scăzuse cu zece subunităţi. Neîncrezătoare, mi-am continuat interpretarea deloc rafinată a unei melodii liniştite. Următoarea măsurare a tensiunii, după 15 minute, a scos la iveală o altă scădere cu zece subunităţi.

Deşi preţuiesc amintirea părinţilor mei şi sunt nespus de mândră de ceea ce au făcut cu viaţa lor, îmi amintesc cu tristeţe şi cum munca fără pauză le-a slăbit sănătatea. Apostolul Pavel le-a urat tuturor credincioşilor să aibă sănătate fizică la fel de bună ca sănătatea sufletului. Isus însuşi a exemplificat importanţa faptului de a-ţi lua timp ca să te relaxezi, să-ţi revii, să reînvii şi să îţi reconcentrezi atenţia (vezi Marcu 6:31). El a ştiut că ceea ce favorizează dezvoltarea trupului favorizează şi sănătatea sufletului. De când mi-am măsurat tensiunea în acea seară, am renunţat la câteva responsabilităţi şi mi-am reluat obiceiul exerciţiilor fizice. În două seri din săptămână mi-am programat ieşiri cu prietenele şi cânt mai mult la chitară. Pauzele tale cum arată?

Carolyn Sutton

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn