Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Matei 26:50

Iuda iese din umbră şi dă ocol cetei căzute la picioarele lui Isus. Îl auzim şoptind: „Pe care-L voi săruta eu. Acela este; să puneţi mâna pe El!”(Matei 26:48). În confuzia noastră somnoroasă, ne liniştim la gândul că acest coleg al nostru ne aduce o delegaţie prietenoasă.

„Puneţi mâna pe El”, se răsteşte Iuda în timp ce îl îmbrăţişează pe învăţător. Treziţi imediat din letargie, simţim pericolul, dar, în mod neaşteptat, Isus interpretează acest gest ca pe unul ambiguu. „Prietene, de ce ai venit?”

O întrebare care îi îngăduie minţii să-şi examineze motivele. Chiar şi acum Isus va accepta sărutul ca pe o dorinţă de împăcare, dacă Iuda, brusc, va regreta că a pus la cale arestarea. Cântăreşte posibilitatea.

Îl auzi pe Isus răspunzând blând, aşa cum a făcut losif cu fraţii lui? „Apropiaţi-vă de mine. […] eu sunt fratele vostru […], pe care l-aţi vândut [în mâinile preoţilor şi ale fariseilor]. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (vezi Geneza 45:4-8).

Îl auzi pe Isus repetând ceea ce a afirmat în curtea templului? „Nimeni nu Mi-o ia (Viaţa) cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan 10:18).

Garda înarmată înaintează. Petru îşi scoate sabia din teacă, o îndreaptă în direcţia grupului lui Iuda şi loveşte la întâmplare spre cel mai apropiat cap neprotejat. Întotdeauna Cel care reface, Isus, opreşte vărsarea de sânge şi repară urechea omului. Întotdeauna Cel care salvează, Isus, porunceşte: „Petru, lasă jos sabia!”şi îl salvează pe Petru de la comiterea altor acte necugetate, o ameninţare la adresa vieţii.

Isus este arestat, iar Petru şi Ioan urmează mulţimea, Ioan se strecoară în curtea marelui-preot, dar la Petru intervine o schimbare. El începe să se detaşeze de Isus, aşa cum a detaşat urechea de trupul slujitorului. Separat de Domnul lui, Petru este în bătaia atacului din partea inamicului. În scurt timp, se trezeşte scoţându-şi din teacă sabia verbală să pareze atacul celor care îl recunosc drept ucenic al lui Isus. Chiar înainte să cânte din nou cocoşul, Isus Se întoarce şi priveşte spre Petru, întrebând în tăcere cu ochii: „Prietene, de ce ai venit?”

Această întrebare reverberează de-a lungul secolelor. M-am detaşat şi eu de Domnul venind la Isus cu un scop greşit? Am susţinut, în puterea mea, „chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine” (Matei 26:35)?

Rebecca Timon

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn