Un gând de încheiere

„Termenul ebraic (Mesia și echivalentul lui grecesc, Christos) se referă la Eliberatorul așteptat de iudei, la Trimisul lui Dumnezeu care avea să inaugureze o nouă eră pentru poporul lui Dumnezeu. Evident că, atunci când Îl numesc «Hristos», scriitorii Noului Testament se referă la faptul că Domnul Isus a fost pus deoparte pentru o misiune specială.
Titlul Christos apare de peste cinci sute de ori în Noul Testament. Cu toate că printre contemporanii lui Isus circulau mai multe concepții despre Mesia, este acceptat în general faptul că, până în secolul I, iudeii ajunseseră la ideea că Mesia era o persoană aflată într-o relație specială cu Dumnezeu. El avea să inaugureze sfârșitul veacului, când avea să fie întemeiată Împărăția lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu avea să intervină direct în istorie, eliberându-Şi poporul. Isus a acceptat titlul de «Mesia», dar nu a încurajat utilizarea lui, fiindcă avea conotații politice care stârneau suspiciuni. Deși în spațiul public a evitat să Și-l asume pentru a-Și descrie misiunea, Isus nu i-a mustrat pe Petru (Matei 16:16,17) și pe femeia din Samaria (Ioan 4:25,26) fiindcă l-au folosit. El știa că era Mesia, după cum observăm din raportul lui Marcu, în care Isus vorbește despre cei care le vor da ucenicilor de băut un pahar cu apă în Numele Său, «pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos» (Marcu 9:41).” – Comentariul biblic AZȘ, vol. 12, p. 165