Parabola fiului pierdut (2)

Care sunt paşii pocăinţei, pe care îi putem vedea în experienţa fiului risipitor?

Luca 15:17-20
17. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.

Întoarcerea acasă este o călătorie a pocăinţei, care a început când fiul „şi-a venit în fire”, „s-a sculat şi a plecat la tatăl său”. El şi-a pregătit un discurs în patru părţi în care vedem adevăratul înţeles al pocăinţei.

Recunoaşterea: „tatăl meu” (vers. 18). Fiul simte nevoia de a se sprijini şi a se încrede în dragostea şi în iertarea tatălui său. Şi noi avem nevoie să învăţăm să ne încredem în dragostea şi iertarea Tatălui nostru ceresc.
Mărturisirea: fiul nu se face vinovat de o eroare de judecată, ci de un păcat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva tatălui său (vers. 18).
Regretul: „Nu mai sunt vrednic” (vers. 19). Recunoaşterea nevredniciei proprii este esenţială pentru pocăinţă.
Cererea: „Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (vers. 19). Supunerea faţă de voinţa Domnului este destinaţia pocăinţei. Fiul s-a întors acasă.

Care a fost atitudinea tatălui? Ce ne spune aceasta despre Dumnezeu?

Luca 15:20-24
20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
24. căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.

Aşteptarea şi vegherea cu durere şi speranţă au început chiar de când fiul risipitor a ieşit din casă şi s-au sfârşit în clipa în care tatăl l-a văzut „când era încă departe”. „I s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult” (vers. 20). Nu există scenă care să surprindă mai bine aşteptarea lui Dumnezeu. Plecarea fiului de acasă a echivalat cu moartea lui, întoarcerea echivalează cu învierea şi este un motiv de bucurie. Chiar risipitor, era totuşi fiu, iar Cerul se bucură pentru fiecare fiu pocăit.

Cum a reacţionat fratele mai mare? Pe cine ar putea reprezenta el?

Luca 15:25-32
25. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este.
27. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.”
28. El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
29. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;
30. iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
31. „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.
32. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”

Fiul cel mic s-a pierdut fiindcă a plecat într-o ţară îndepărtată; fiul cel mare s-a pierdut fiindcă, deşi cu trupul a rămas acasă, rătăcea cu inima prin ţara îndepărtată. Aşa se explică mânia, nemulţumirea şi pretenţiile lui (vers. 28, 29), dar şi refuzul de a-şi recunoaşte fratele. Atitudinea lui ilustrează atitudinea fariseilor faţă de Isus: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Explicaţia dată în final de tatăl său reflectă atitudinea Cerului faţă de toţi păcătoşii pocăiţi (vers. 32).

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO