6. Cum se încheie cartea lui Daniel?

Daniel 12:5-13
5. Şi eu, Daniel, m-am uitat şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu şi altul dincolo de malul râului.
6. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”
7. Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.
8. Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”
9. El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.
10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.
11. De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
12. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!
13. Iar tu du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.”

Interesant că această scenă finală are loc la „râu”, sau la Tigru, locul ultimei vedenii semnificative primite de Daniel (Daniel 10:4). Totuși cuvântul folosit aici nu este termenul obișnuit folosit în ebraică pentru „râu”, ci termenul ye’or care de obicei face referire la „râul Nil”. Acest lucru ne amintește de exod și ne arată că, așa cum a răscumpărat Israelul din Egipt, tot așa Domnul Își va răscumpăra poporul din timpul sfârșitului.

Ne sunt prezentate trei cronologii profetice. Prima – „o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme” – răspunde la întrebarea: „Cât va mai fi până la sfârșitul acestor minuni?” (vers. 6). „Minunile” fac referire la lucrurile descrise în vedenia din Daniel 11, care sunt o prezentare mai largă a celor din Daniel 7 și 8. Mai specific, această perioadă de timp a fost menționată în Daniel 7:25 și, mai târziu, în Apocalipsa 11:3; 12:6,14; 13:5. Ea corespunde celor o mie două sute șaizeci de ani de supremație papală care au început în 538 și au ținut până în 1798 d.Hr. Daniel 11:32­35 se referă la aceeași persecuție, dar fără a­i menționa durata ca timp.

Celelalte două perioade, o mie două sute nouăzeci și o mie trei sute treizeci și cinci de zile, răspund la o întrebare – „Care va fi sfârșitul acestor lucruri?” – pusă chiar de Daniel Omului îmbrăcat în in. Amândouă încep cu încetarea „jertfei necurmate” și cu apariția „urâciunii pustiirii”. Din studiul din Daniel 8 am aflat că „jertfa necurmată” se referă la mijlocirea continuă a lui Hristos, care a fost înlocuită cu un sistem de închinare contrafăcut. Astfel, această perioadă profetică trebuie să fi început în 508, când Clovis, împăratul francilor, s­a convertit la credința catolică. Acest eveniment important a pavat calea spre unirea dintre biserică și stat, unire care s­a menținut în Evul Mediu. Cele o mie două sute nouăzeci de zile s­au încheiat în 1798, când papa a fost arestat sub autoritatea conducătorului francez Napoleon. Cele o mie trei sute treizeci și cinci de zile, ultima perioadă de timp profetică menționată în Daniel, s­au încheiat în 1843. Acesta a fost timpul mișcării millerite și al unui studiu reînnoit al profețiilor biblice. A fost un timp de așteptare și speranță în venirea apropiată a lui Isus.

În toată cartea Daniel vedem două lucruri: poporul lui Dumnezeu persecutat și poporul lui Dumnezeu în cele din urmă restaurat și salvat. Cum ne poate ajuta această realitate să rămânem credincioși, indiferent de încercările prezente?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO