„Dărnicia neegoistă a umplut prima biserică de o mare bucurie, deoarece credincioşii ştiau că strădaniile lor ajutau la ducerea soliei Evangheliei la cei aflaţi în întuneric. Bunăvoinţa lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naştere la o asemenea dărnicie decât sfinţirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioşilor, cât şi ai necredincioşilor, aceasta era o minune a harului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 344

Rezumat: Însufleţiţi de mandatul încredinţat de Domnul Isus şi de puterea Duhului Sfânt, primii credincioşi au hotărât să ducă so­lia şi misiunea Sa în toată lumea. Pe baza învăţăturilor Sale şi ale Scripturii ebraice, biserica primară dăruia celor în nevoie din mijlo­cul ei, dar şi celor din afară. Prin exemplul lor şi prin învăţăturile date în epistole, primii conducători creştini i­au sfătuit pe credincioşi să aibă o viaţă de credincioşie şi slujire, în special faţă de cei în nevoie.