2. Citește Romani 3:23. Ce adevăr fundamental enunţă Pavel în acest text? De ce contestă unii această declaraţie?

Romani 3:23
Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Este uimitor că unii pun la îndoială ideea păcătoşeniei omului şi susţin că, în esenţă, oamenii sunt buni. Totul depinde de modul cum definim adevărata bunătate. Oamenii se compară cu semenii lor şi au o părere bună despre ei înşişi. Nu vom duce niciodată lipsă de oameni mai răi ca noi cu care să ne comparăm. Dar, dacă nu suntem ca ei, nu înseamnă că suntem buni. Când ne comparăm cu Dumnezeu şi cu sfinţenia şi neprihănirea Lui, singura reacţie posibilă este simţământul copleşitor de repulsie faţă de propria persoană.

Versetul ne spune şi că oamenii sunt lipsiţi de „slava lui Dumnezeu”. Expresia aceasta a fost interpretată în mai multe moduri. Probabil că o interpretare este cea din în 1 Corinteni 11:7: „El [bărbatul] este chipul şi slava lui Dumnezeu.” În greacă, termenul pentru „slavă” poate fi considerat echivalentul aproximativ al cuvântului „chip”. Păcatul a deteriorat chipul lui Dumnezeu din oameni. Oamenii păcătoşi nu reuşesc să reflecte chipul, slava, caracterul lui Dumnezeu.

3. Citește Romani 3:10-18. Ce detalii aduce Pavel despre decăderea naturii umane?

Romani 3:10-18
10 după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.
11 Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12 Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15 au picioarele grabnice să verse sânge;
16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea păcii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

Aşa răi cum suntem, situaţia noastră nu este fără speranţă. Primul pas este să ne recunoaştem păcătoşenia şi neputinţa totală de a ne schimba condiţia prin eforturile proprii. Duhul Sfânt este cel care aduce o astfel de convingere. Dacă păcătosul nu I se împotriveşte, Duhul îl va ajuta să dea la o parte masca autoapărării, a disimulării şi a îndreptăţirii de sine şi să se arunce la picioarele lui Hristos, cerând mila Sa: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13).

Ce ai constatat când ţi-ai analizat ultima oară cu seriozitate motivele, faptele şi simţămintele? Care este singura ta speranţă?