Cartea Levitic se ocupă în detaliu de problema păcatului şi a necurăţiei, dar subliniază în mod special opoziţia curăţie/necurăţie sau întinare/ sfinţire. Se consideră că necurăţia distruge legământul în aceeaşi
măsură ca şi păcatul moral în sine. Sfaturile privitoare la necurăţie aveau scopul de a-i motiva pe israeliţi să evite tot ce i-ar fi putut întina. Legile privitoare la curăţire le arătau cum pot reveni la starea de curăţie înaintea Domnului.

3. Care erau câteva motive sau surse de necurăţie menţionate astfel în legea lui Moise? Lev. 12; 15,1-15. 16-18. 19-30

Există câteva surse de necurăţie, dintre care unele sunt imposibil de evitat. De exemplu, necurăţia femeii care dă naştere unui copil. În acest caz, necurăţia este urmarea scurgerii sângelui la naşterea copilului. De asemenea, un bărbat care avea o scurgere era considerat necurat.

În aceste cazuri, persoana respectivă era considerată „purtătoare”, un agent al contaminării şi, prin urmare, îi era interzis să se atingă de altcineva sau de un lucru sfânt. Evident că accentul pus pe spălare şi pe izolare ne transmite o preocupare care ţine de igienă. Însă mai era şi o preocupare teologică. Persoana necurată nu avea voie să vină în contact cu alţi oameni şi nu avea voie să intre în templu. „Necurăţia” devenea astfel o metaforă prin care se exprima înstrăinarea de Dumnezeu şi de ceilalţi. De altfel, necurăţia este de obicei asociată cu moartea. Este asociată cu trupurile moarte (Num. 6,6.7.11), cu bolile (Lev. 13,14), cu scurgerea de sânge (un simbol al scurgerii vieţii) şi cu scurgerea lichidului seminal, „sămânţa” vieţii. Lepra era cu totul necurată şi leprosul era considerat mort (Num. 12,9-12).

Persoana necurată se afla pe tărâmul morţii şi putea fi scoasă de acolo numai prin ritualul de curăţire. În caz contrar, avea să rămână permanent despărţită de Dumnezeu şi de restul poporului lui Dumnezeu (Lev. 15,31). Conceptul biblic al necurăţiei ne arată că oamenii se află într-o stare aproape firească de contaminare prin faptul că trăiesc într-un mediu care este în el însuşi necurat. Ei au nevoie de curăţire, ca să se poată apropia de Domnul. Această curăţire era posibilă în primul rând prin sângele animalului de jertfă (Lev. 12,8).

Citeşte Efeseni 2,11-13. Deşi nu se spune nimic despre curăţire, unde anume descoperim ideea aceasta? Ce fel de „necurăţie” întâlnim astăzi? Cum putem fi curăţiţi de ea?