Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. – Ioan 14:1-3

Ne îndreptam spre casă. După câteva săptămâni petrecute cu unul dintre băieţii noştri şi familia lui, într-un loc îndepărtat, mergeam acasă. Vacanţa fusese o adevărată binecuvântare şi copiii noştri nu precupeţiseră niciun efort sau vreo cheltuială ca să ne facă vizita cu adevărat memorabilă. Însă orice experienţă frumoasă ajunge la final şi acum ne întorceam acasă. Sentimentele ne erau amestecate. Cu siguranţă că ne era dor de familie, dar există ceva magic în cuvântul „acasă”.

Ne-am cumpărat prima casă când aveam peste 70 de ani. E o clădire veche, practic fără grădină. Cea mai mare parte a mobilei e mai veche decât noi şi aproape totul e la mâna a doua, deci nu are nicio valoare în bani. Valoarea constă în altceva.

Unul dintre băieţii noştri a vizitat Grecia când noi nu eram acasă ca să îl putem primi, aşa că ne-a rugat să îl lăsăm să doarmă acasă singur. Voia să respire atmosfera familiară, să savureze amintiri preţioase, să „ia contact” cu trecutul. El are o casă frumoasă, mare şi spaţioasă, înconjurată de gazon şi tufe, deci sigur nu casa în sine l-a atras. Ci amintirile perimate ale copilăriei şi tinereţii lui, amintirile acceptării pline de iubire, ale râsului şi ale voii bune date de bucuriile simple care i-au marcat copilăria şi i-au fost pentru totdeauna gravate în inimă.

Curând, foarte curând, vom ajunge cu toţii acasă. Nu avem nicio amintire cu cerul, întrucât nu am fost acolo, dar nu frumuseţea neasemuită sau peisajele care îţi taie respiraţia ne fac să ne bată inima mai tare. E atmosfera de iubire impregnată în tot ceea ce cuprinde casa Tatălui nostru ceresc. Sentimentul de acceptare, de înţelegere, de căldură a iubirii Sale ne atrage. Dumnezeu însuşi are în plan să Se mute pe acest pământ al nostru, doar ca să fie cu noi (Apocalipsa 21:3). Isus nu va mai fi „la o rugăciune distanţă”, ci va fi tovarăşul nostru permanent, împreună cu Duhul Său iubit, care ne-a condus neîntrerupt. Jertfa lui Isus a făcut certă acceptarea noastră în familia Sa, în timp ce Duhul Său ne-a condus şi sfătuit ca să nu rătăcim departe de cărarea dreaptă şi strâmtă. Tot atunci vom ajunge să îi cunoaştem pe îngerii noştri păzitori, care atât de des au intervenit să ne salveze când eram în pericol. Abia aştept acea frumoasă zi a întoarcerii acasă! „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20).

Revel Papioannou

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.