Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul! – Psalmii 102:18

Recent, în timp ce mă îndreptam cu maşina spre o întâlnire pe care o aveam într-un mail, un bărbat dintr-un SUV s-a gândit că e vremea să iasă din locul de parcare. Fără să se uite dacă este cineva în spatele lui, a dat cu spatele direct în portiera din dreapta a maşinii mele, făcându-mi o pagubă de 5.000 de dolari. Când am coborât amândoi din maşină, primul lucru pe care l-a spus a fost: „Aproape ieşisem cu totul din parcare!” Am fost de-a dreptul uimită că face o afirmaţie atât de evident de neadevărată.

După ce am făcut schimbul de informaţii necesare, am parcat ceva mai în faţă. Imediat, a apărut o doamnă lângă mine. Voia să ştie dacă sunt bine şi nu sunt rănită. A rămas cu mine până când am intrat în biroul spre care ne îndreptam amândouă. După ce s-a asigurat că beau ceva cald, mi-a lăsat numele şi numărul ei de telefon.

După câteva zile, am simţit îndemnul să îi duc flori şi să îi mulţumesc, i-am spus soţului meu că o să îi duc trandafiri, dar când am ajuns la florărie, am decis că nu, trandafirii nu se potrivesc. M-am uitat la alte flori proaspete şi am hotărât că vor fi foarte nimeriţi nişte bujori albi şi roz.

Doamna, al cărei nume era Lucy, deţinea împreună cu soţul ei o cafenea cu specialităţi într-o zonă foarte bine cotată a oraşului. Din fericire, era la cafenea în acea zi şi la scurt timp a venit să mă întâmpine. După ce i-am mulţumit pentru amabilitatea de care a dat dovadă, i-am oferit florile. Ea s-a uitat la ele, apoi la mine destul de insistent şi mi-a spus: „Mama avea aceste flori în grădină.” Apoi a continuat să îmi povestească: „Astăzi, eu şi soţul meu aniversăm 21 de ani de la nuntă, iar mama este pe moarte, bolnavă de cancer.”

Atunci am ştiut de ce am simţit îndemnul să cumpăr bujori, nu trandafiri. Cât de des ţi s-a întâmplat să simţi îndemnul să faci ceva sau să te răzgândeşti în privinţa a ceva ce ai plănuit să faci? Te-ai întrebat asupra motivului şi apoi ai descoperit că fuseseşi condusă de Duhul Sfânt? Ai descoperit că, ascultând de El, te-a surprins cu ceea ce avea pregătit pentru tine să faci. Haideţi să îi aducem laudă şi să le împărtăşim şi altora ceea ce face El pentru noi în fiecare zi!

Carol Stickle

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO