De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.
2 Petru 1:5,6
Ascultă ediția audio aici.
Viața de creștin reprezintă o provocare zilnică, care necesită disciplină, perseverență, pentru a urca, treaptă după treaptă, scara virtuților.
Credința reflectă încrederea mântuitoare în Isus. Însă aceasta nu se limitează doar la o credință declarativă, deoarece dacă nu este demonstrată prin fapte, devine o credință moartă. Exercitarea credinței prin fapte zilnice este o reflectare a trăirii personale cu Creatorul, o manifestare practică a cunoștinței de Dumnezeu.
Alături de credință, faptă și cunoștință, este nevoie să exercităm înfrânarea, roada Duhului caracteristică creștinilor (Galateni 5:23) care sunt în stare să-și țină în frâu propriile impulsuri. Această bătălie în rândul creștinilor a avut și are loc până în prezent, mai ales în ceea ce privește apetitul. De la începuturile lumii, Satana i-a ademenit pe locuitorii pământului la încălcarea legilor sănătății, omenirea devenind îngăduitoare cu propriile slăbiciuni, pofta având efecte devastatoare asupra puterilor morale ale credincioșilor. Doar prin unirea eforturilor noastre cu ajutorul divin putem obține biruința, slăvindu-L pe Dumnezeu prin intermediul trupurilor noastre viguroase.
„Din păcate, mulți dintre cei care își consacră viețile în slujba lui Dumnezeu, atunci când apar încercări și persecuții, devin dezamăgiți. Creștinul înțelept știe că încercările sunt metodele de disciplinare alese de Dumnezeu pentru succesul nostru. Faptul că suntem chemați să răbdăm încercări arată că Isus vede în noi ceva prețios, pe care dorește să-l dezvolte. Asemenea olarului, Dumnezeu dorește să modeleze fiecare creștin pentru a deveni un vas prețios de folosit, care să slujească semenilor cu multă evlavie” (Divina vindecare, p. 471).
Atributele Salvatorului nu sunt o rețetă care trebuie urmată sau o listă care trebuie neapărat bifată. Însă, dacă vrei și tu să fii ucenicul lui Hristos, încearcă să îți însușești aceste caracteristici!