[vineri, 22 martie]

 

 

În centrul închinării se afla nevoia de o pocăință reală: „Pocăinţa include o adâncă părere de rău pentru păcatele săvârşite şi o continuă ferire de a le mai face. Noi nu vom renunţa pe deplin la păcat, până când nu vom înţelege adevăratul lui caracter. Până când nu ne vom îndepărta de păcat cu toată inima, nu se va produce nicio schimbare autentică în viaţa noastră.

 

Există mulţi care nu reuşesc să înţeleagă adevărata natură a pocăinţei. Multora le pare rău că au păcătuit şi chiar realizează o schimbare evidentă a vieţii, pentru că se tem că greşelile proprii vor aduce asupra lor suferinţe. Dar nu aceasta este pocăinţa aşa cum o înţelege Biblia. Acele persoane deplâng mai degrabă suferinţa decât păcatul. Aceasta a fost întristarea lui Esau când a văzut că pierduse pentru totdeauna dreptul de întâi născut. Balaam, înspăimântat de îngerul care stătea în calea lui cu sabia scoasă, şi-a recunoscut vina, de teamă că îşi va pierde viaţa; dar nu a fost o pocăinţă adevărată, o reală părere de rău pentru păcat, nu a fost o schimbare a motivaţiilor, nici o repulsie faţă de  ceea ce este rău.” (Ellen G. White, „Calea către Hristos”, p. 22, 23).

 

„Cu toate că Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini, El onorează cu prezenţa Sa adunările copiilor Săi. El a făgăduit că, atunci când  ei se adună să Îl caute, să-și recunoască păcatele și să se roage unul pentru altul, El Se va întâlni cu ei prin Duhul Său” (Ellen G. White, „Profeți și regi”, p. 50).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO