[marți, 29 august] Biserica, mireasa lui Hristos (II)

 

 

3. Cum folosește Pavel elemente din nunta antică în apelul lui către creștinii din Corint? Când are loc „înfățișarea”?

 

2 Corinteni 11:1-4

„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! 2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. 3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. 4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!”

 

Folosind un ultim element din nunta antică, Pavel Îl descrie pe Hristos (în Efeseni 5:25-27) ca Acela care:

 

(6) Prezintă mireasa (Sieși!). În Antichitate, mireasa era prezentată de către cavalerul sau cavalerii de onoare sau de către tatăl ei. Niciodată de către mire. Însă aici Pavel Îl închipuie pe Isus prezentând biserica drept mireasă pentru Sine.

 

Pavel folosește obiceiurile și rolurile maritale pentru a evidenția relația lui Hristos cu biserica, într-un model cronologic: 1. Logodna – Hristos S-a dat pe Sine pentru biserică (ca „preț pentru mireasă”) și așa S-a logodit cu ea (Efeseni 5:25). 2. Pregătirea pentru ceremonia nunții –Atențiile Mirelui continuă prin eforturile Lui prezente de sfințire și curățare a miresei (5:26). 3. Ceremonia nunții în sine – Atențiile prezente ale lui Isus au în vedere „înfățișarea” miresei la nuntă (5:27). Acest ultim element anticipează marea sărbătoare a nunții la întoarcerea Sa, când Hristos, Mirele, va veni să-Și revendice biserica în calitate de mireasă a Sa și să o prezinte înaintea Sa (Efeseni 5:27; compară cu 2 Corinteni 11:1,2; Coloseni 1:21-23,28).

 

Nunțile antice începeau adesea cu o procesiune în timpul nopții (vezi Matei 25:1-13). Mirele și alaiul lui se adunau la casa mirelui – noua casă a cuplului – și cu mare fast formau un convoi. Cu torțe, muzică veselă și mare bucurie, mulțimea se îmbulzea spre casa tatălui miresei. Luând
mireasa de acolo sau întâlnind pe drum alaiul miresei, convoiul urma să conducă cuplul la noua lui casă, unde musafirii se așezau la un ospăț care dura o săptămână și care culmina cu ceremonia nunții, când mireasa avea să-i fie prezentată mirelui.

 

Când Îl descrie pe Hristos prezentându-Și biserica, Pavel face aluzie la această amplă procesiune și la momentul înfățișării. Astfel, el face o descriere emoționantă a revenirii lui Hristos ca o ceremonie a nunții viitoare, când lunga logodnă dintre Hristos și biserica Sa se încheie și are lor sărbătoarea nunții.

 

Ce mesaj ar trebui să extragem din această imagistică pozitivă, fericită și plină de speranță?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO