[joi, 3 septembrie] Dinamica grupelor mici
Grupele mici sunt un mijloc folosit de Dumnezeu pentru creșterea bisericii. Ele sunt cadrul în care oamenii își exprimă problemele și discută despre preocupările comune. Ele oferă posibilități de creștere spirituală în cadrul relațiilor prietenoase. Mulți dintre prietenii lor se vor simți inițial mai confortabil să participe pentru prima dată la o întâlnire în cadrul unei grupe mici, într-o casă, decât la serviciul de închinare al unei biserici tradiționale.
8. Enumeră toate elementele diferite din grupele din Noului Testament. În ce fel de activități erau implicate aceste grupe?
Faptele 4:31
„31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.
Faptele 12:12
„După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau”.
Faptele 20:17-19
„17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. 18 Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. 19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor”.
Faptele 20:27-32
„27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28 Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi[a], ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, 30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31 De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32 Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi”.
Primii creștini se întâlneau ca să mijlocească pentru alții, să se roage pentru problemele lor, să se bucure de o părtășie caldă, să studieze Cuvântul, să se pregătească pentru slujire, să se protejeze unii pe alții de învățătorii falși și să participe la activitățile de evanghelizare. Grupele mici au un mare impact. Oamenii care își unesc darurile în slujire și se concentrează pe puterea Duhului Sfânt pentru evanghelizare sunt o armă puternică în mâinile Domnului.
9. Ce spune Isus despre seceriș și care este soluția Sa la problemă?
Matei 9:37,38
„37 Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! 38 Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.””
Ucenicii au văzut doar posibilități reduse pentru înaintarea Evangheliei, dar Isus a văzut mari șanse. El le-a spus și lor vestea bună: „Mare este secerișul”, apoi a punctat problema: „dar puțini sunt lucrătorii” (Matei 9:37). Soluția Sa era ca ei să se roage pentru ca „Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (vers. 38).
Toate grupele mici eficiente pun accentul pe închinare și slujire. Lucrarea pe grupe mici va muri repede dacă atenția este îndreptată spre interior și nu spre exterior. Dacă grupa mică rămâne axată doar pe propriile interese și discuții de grup, își va rata ținta și va pierde rațiunea ei de a fi. Grupele mici există pentru a-i conduce pe oameni la Isus, a le susține credința și a-i pregăti să dea mărturie pentru Hristos.
E posibil ca Dumnezeu să te cheme să formezi o grupă mică în casa ta? Ce-ar fi să începi să te rogi cu privire la aceasta? Te-ai putea afla în pragul perioadei celei mai pline de satisfacții spirituale din viața ta.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO