[luni, 2 mai] Ispita Egiptului
2. De ce a plecat Avram din Țara Promisă și s-a dus în Egipt? Cum s-a comportat faraonul în comparație cu Avram?
Geneza 12:10-20
„10 A venit însă o foamete în ţară, şi Avram s-a pogorât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo, căci era mare foamete în ţară. 11 Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. 12 Când te vor vedea egiptenii, vor zice: ‘Aceasta este nevasta lui!’ Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă. 13 Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” 14 Când a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă. 15 Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei şi au lăudat-o la Faraon, şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon. 16 Pe Avram l-a primit bine din pricina ei şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile. 17 Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui din pricina nevestei lui Avram, Sarai. 18 Atunci, Faraon a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevastă-ta? 19 De ce ai zis: ‘Este sora mea’, şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!” 20 Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevasta sa şi tot ce avea”.
Aparent fără sens, Avram, care tocmai ajunsese în Țara Promisă, decide să plece de acolo în Egipt din cauză că „a venit însă o foamete în țară” (Geneza 12:10). Există dovezi bine atestate în textele egiptene antice despre popoarele din Canaan care mergeau în Egipt pe timp de foamete. În Învățăturile pentru regele Merikare, un text compus în perioada Regatului Mijlociu egiptean (2060–1700 î.Hr.), oamenii care veneau din Canaan erau identificați cu niște „bieți asiatici” (aamu) și descriși ca „fiind într-o stare jalnică, […] fără apă, […] care nu [trăiește] într-un loc, nevoia de hrană [îl] pune pe drumuri” (Miriam Lichtheim, „Ancient Egyptian Literature, Volume I: The Old and Middle Kingdoms”, University of California Press, Berkeley, CA, 1973, pp. 103, 104).
Tentația Egiptului a constituit deseori o problemă pentru israeliții din vechime (Numeri 14:3; Ieremia 2:18). Astfel, Egiptul a devenit un simbol al oamenilor care se încred în oameni mai degrabă decât în Dumnezeu (2 Împărați 18:21; Isaia 36:6,9). În Egipt, unde apa era la ordinea zilei, credința nu era necesară, fiindcă se vedea imediat cât de promițătoare era această țară. În comparație cu țara unde era foamete, Egiptul îi părea un loc bun de locuit lui Avram, în ciuda a ceea ce îi spusese Dumnezeu.
Avram care acum pleacă din Canaan este în contrast cu Avram care a plecat din Ur. Înainte, Avram a fost descris ca un om al credinței care a plecat din Ur ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu; acum, el pleacă din Țara Promisă de unul singur, din proprie inițiativă. Înainte, Avram s-a bizuit pe Dumnezeu; acum, el se comportă ca un politician pragmatic, manipulator și lipsit de etică, unul care se bizuie doar pe sine.
Vedem aici că până și un mare om al lui Dumnezeu poate comite greșeli și să nu fie totuși lepădat de Dumnezeu. Când Noul Testament vorbește despre Avraam ca un exemplu de mântuire prin har exact aceasta înseamnă: har! Deoarece, dacă nu ar fi fost prin har, pentru Avraam, la fel ca și pentru noi, nu ar fi fost nicio speranță.
Ce ar trebui să ne învețe această întâmplare despre cât de ușor este chiar și pentru creștinii credincioși să se abată de pe drumul drept? De ce neascultarea nu este niciodată o alegere bună?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
