[marți, 26 aprilie] „O singură limbă”

 

 

3. De ce oamenii de pe „tot pământul” își doreau atât de mult să fie uniți? Geneza 11:1-4

 

Expresia „tot pământul” vizează un număr mic de oameni, aceia care erau în viață după potop. Scopul acestei adunări este clar exprimat: ei voiau să construiască un turn care să ajungă la cer (Geneza 11:4). De fapt, adevărata lor intenție este să Îi ia locul lui Dumnezeu Însuși, Creatorul. Este semnificativ faptul că descrierea intențiilor și a acțiunilor oamenilor răsună ca un ecou al intențiilor și acțiunilor lui Dumnezeu din raportul creației: „Și au zis unul către altul” (Geneza 11:3,4; compară cu Geneza 1:6,9,14 etc.); „Haidem să facem” (Geneza 11:3,4; compară cu Geneza 1:26). Intențiile lor sunt afirmate în mod clar: „Să ne facem un nume” (Geneza 11:4), o expresie folosită exclusiv în dreptul lui Dumnezeu (Isaia 63:12,14).

 

Pe scurt, constructorii Turnului Babel au nutrit ambiția deplasată de a-I lua locul lui Dumnezeu, Creatorul. (Noi știm cine a inspirat-o, nu-i așa? Vezi Isaia 14:14.) Cu siguranță, amintirea potopului trebuie să fi jucat un rol în tot acest proiect al lor. Ei au zidit un turn înalt ca să supraviețuiască unui alt potop, în cazul în care ar mai fi venit, în ciuda făgăduinței lui Dumnezeu. Amintirea potopului a fost păstrată în tradiția babiloniană, deși distorsionată, în strânsă legătură cu ridicarea cetății Babel (Babilon). Acest efort pe verticală de a ajunge la cer și a-I uzurpa locul lui Dumnezeu caracterizează într-adevăr spiritul Babilonului.

 

Din acest motiv, istoria Turnului Babel reprezintă un motiv important și în cartea Daniel. Menționarea Șinearului, cu care începe pasajul despre Turnul Babel (Geneza 11:2), reapare la începutul cărții Daniel, pentru a indica locul unde Nebucadnețar a dus lucrurile din templul de la Ierusalim (Daniel 1:2). Printre multe alte pasaje ale cărții Daniel, episodul despre Nebucadnețar ridicând o statuie sau un chip de aur, probabil în același loc, pe aceeași „câmpie”, ilustrează cel mai bine acest tipar de gândire. În vedeniile sale despre vremea sfârșitului, Daniel vede același scenariu, cu națiunile pământului care se adună cu scopul de a se uni împotriva lui Dumnezeu (Daniel 2:43; 11:43-45); compară  cu Apocalipsa 16:15,16), deși această încercare dă greș, așa cum s-a întâmplat și cu Turnul Babel.

 

Un renumit scriitor francez secular din secolul trecut a spus că marele obiectiv al omenirii a fost să încerce „să fie Dumnezeu”. Ce anume în noi, începând cu Eva în Eden (Geneza 3:5), ne atrage spre această minciună periculoasă?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO