[joi, 31 martie] Datoria omului

 

 

Imediat ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a oferit acestuia trei cadouri: Grădina Edenului (Geneza 2:8), hrana (Geneza 2:16) și pe femeie (Geneza 2:22).

 

5. Care este datoria omului față de lumea creată și față de Dumnezeu? Ce raport există între cele două datorii?

 

Geneza 2:15-17

„15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.””

 

Prima datorie a omului privește mediul înconjurător în care l-a așezat Dumnezeu: „s-o lucreze și s-o păzească” (Geneza 2:15). Verbul ′avad, „a lucra”, se referă la muncă. Nu este suficientă primirea darului. Trebuie să-l dezvoltăm și să-l fructificăm – o lecție pe care Isus o va repeta în pilda talanților (Matei 25:14-30). Verbul șamar, „a ține, a păzi”, implică responsabilitatea de a păstra, a conserva ceea ce am primit. A doua datorie este cu privire la hrană. Să nu uităm că Dumnezeu le-a dat-o oamenilor (vezi Geneza 1:29). Dumnezeu i-a mai zis omului: „Poți să mănânci după plăcere” (Geneza 2:16). Oamenii nu au creat nici pomii, nici roadele lor. Acestea au fost un cadou, un dar din har.

 

Dar există și o poruncă aici: ei trebuiau să accepte și să se bucure de generosul cadou al lui Dumnezeu, care consta „din orice pom”. Ca parte a acestui har, totuși Dumnezeu adaugă o restricție. Dintr-un anumit pom, ei nu trebuiau să mănânce. Desfătarea fără nicio restricție va duce la moarte. Acest principiu a fost real în Grădina Edenului și, în multe feluri, el este valabil și astăzi.

 

Cea de-a treia datorie a omului are legătură cu femeia, cel de-al treilea dar al lui Dumnezeu: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). Această afirmație extraordinară este o expresie categorică ce subliniază responsabilitatea omului față de legământul căsătoriei și scopul de a fi „un singur trup”, adică o singură persoană (compară cu Matei 19:7-9).

 

Motivul pentru care bărbatul (și nu femeia) este cel care ar trebui să-și lase părinții ar putea avea legătură cu faptul că Biblia folosește pronumele masculin generic, deci poate că porunca se aplică și la femeie. În orice caz, deși este un dar de la Dumnezeu, legătura căsătoriei presupune o responsabilitate din partea omului după ce darul a fost primit, o responsabilitate și pentru bărbat, și pentru femeie, de care să se achite cu credincioșie.

 

Gândește-te la tot ce ți-a dat Dumnezeu. Care sunt responsabilitățile tale față de ceea ce ai primit? Care crezi că ar trebui să fie atitudinea creștinului față de ecologie și problemele actuale de mediu?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO