[marți, 29 martie] Sabatul

 

 

3. De ce Sabatul este legat de creație? Cum influențează această legătură modul nostru de a ține Sabatul?

 

Geneza 2:2,3

„2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse”.

 

Exodul 20:8-11

„8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o”.

 

Tocmai pentru că „Și-a sfârșit lucrarea” de creație, Dumnezeu a instituit Sabatul. Prin urmare, Sabatul este expresia credinței noastre că Dumnezeu Și-a terminat atunci lucrarea și a văzut că toate erau „foarte bune”. Să păzim Sabatul înseamnă să recunoaștem împreună cu Dumnezeu valoarea și frumusețea creației Sale.

 

Ne putem odihni și noi după activitățile noastre, la fel cum Dumnezeu S-a odihnit după ale Sale. Să păzim Sabatul înseamnă să fim de acord că este „foarte bună” creația lui Dumnezeu, care include corpul nostru. Contrar anumitor credințe antice (și moderne), nimic din Scriptură, din Vechiul și din Noul Testament, nu înjosește corpul, considerându-l rău. Păzitorii Sabatului sunt recunoscători pentru lumea creată de Dumnezeu – care include și propriul lor corp – și din acest motiv ei se pot bucura de această lume și au grijă de ea.

 

Sabatul, care marchează primul „sfârșit” din istoria umană, este totodată și un semn de speranță pentru omenirea suferindă. Este interesant că expresia „Și-a sfârșit lucrarea” (Geneza 2:2) reapare la încheierea lucrării de ridicare a cortului întâlnirii (Exodul 40:33 – „a isprăvit […] lucrarea”) și, din nou, la finalul lucrării de zidire a Templului lui Solomon (1 Împărați 7:40,51) – amândouă fiind locuri unde se desfășurau lecții despre Evanghelie și mântuire.

 

După căderea în păcat, Sabatul, plasat la sfârșitul săptămânii, arată spre minunea mântuirii, care va avea loc doar prin minunea unei noi creații (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1). Sabatul este un semn la finalul fiecărei săptămâni din viața noastră că și suferința și încercările din această lume vor avea un sfârșit.

 

Acesta este motivul pentru care Isus a ales Sabatul ca ziua cea mai potrivită să vindece bolnavi (Luca 13:13-16). Contrar oricăror tradiții în care erau încorsetați conducătorii din acea vreme, prin vindecările făcute în Sabat Isus îndrepta atenția poporului, și a noastră, spre timpul în care orice durere, orice suferință și moartea nu vor mai fi – adică finalul suprem al procesului de mântuire. Deci, fiecare Sabat ne îndreaptă spre speranța răscumpărării.

 

Sâmbătă va fi Sabatul Colportorului și al Misiunii prin Literatură. Plănuiește de astăzi cum ai putea să-i apreciezi pe cei care scriu, distribuie gratuit sau vând literatură religioasă.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO