[marți, 9 martie] „Acesta este postul plăcut Mie?”

 

 

5. Care este „postul” la care se referă Isaia în 58:3?

 

„La ce ne foloseşte să postim – zic ei – dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?’ Pentru că – zice Domnul – în ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri”.

 

Acesta trebuie să fie postul din Ziua Ispășirii, singurul post poruncit de Dumnezeu (Leviticul 16:29,31; 23:27-32). Acest lucru este confirmat în Isaia 58:3 de expresia paralelă „să ne chinuim sufletele”, sau „să ne smerim” (NTR), care folosește terminologia din Leviticul. Chinuirea, sau smerirea, se referă la diferite forme de tăgăduire de sine, inclusiv la post (compară cu Psalmii 35:13; Daniel 10:2,3,12).

 

Rânduielile Zilei Ispășirii explică porunca lui Dumnezeu: „Înalță-ți glasul ca o trâmbiță!” (Isaia 58:1). Cu zece zile înainte de Ziua Ispășirii trebuia să se sune din shofar, trâmbița din corn de berbec, ca o aducere-aminte (Leviticul 23:24). Mai mult, la fiecare cincizeci de ani, în Ziua Ispășirii, trebuia să se anunțe începutul anului de veselie al eliberării (Leviticul 25:9,10; compară cu Isaia 27:13).

 

6. De ce nu este Domnul mulțumit de ei? Ce nu era în regulă cu „postul” lor?

 

Isaia 58:3-7

„3 ‘La ce ne foloseşte să postim – zic ei – dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?’ Pentru că – zice Domnul – în ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. 4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. 5 Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? 6 Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; 7 împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău”.

 

Se pare că oamenii se așteptau ca Domnul să îi laude pentru „evlavia” lor. Bineînțeles, ei înțeleseseră totul greșit! Prin manifestarea tăgăduirii de sine din Ziua Ispășirii, ei trebuiau să-și exprime recunoștința și credincioșia față de Dumnezeu în ziua în care marele-preot se înfățișa înaintea Lui pentru curățirea sanctuarului. Prin aceasta, erau curățiți de păcatele de care deja fuseseră iertați (Leviticul 16; compară cu cap. 4). Faptele lor trebuiau făcute cu un spirit de recunoștință față de Dumnezeu, care Îi iertase în ziua judecății, și nu pentru a obține aprobarea Lui pentru „evlavia” și „devotamentul” lor. Păcatele poporului pângăriseră locașul lui Dumnezeu și acesta trebuia curățit cu sângele care fusese vărsat pentru ceea ei făcuseră.

 

Din aceste pasaje vedem deosebirea dintre a fi doar religios și a fi cu adevărat un urmaș al lui Isus. Cum ne confruntăm noi, fiecare, cu pericolul de a crede că ritualurile religioase ar fi o dovadă că facem voia lui Dumnezeu?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO