Un gând de încheiere

„Serviciul din sanctuarul pământesc se făcea în cele două încăperi: preoții slujeau zilnic în Locul Sfânt şi, o dată pe an, marele-preot îndeplinea o lucrare deosebită de ispășire în Locul Preasfânt, pentru curățirea sanctuarului. Zi de zi, păcătosul care se pocăia își aducea jertfa la ușa cortului și, punându-și mâinile pe capul victimei, își mărturisea păcatele, trecându-le în felul acesta, în simbol, de la el asupra jertfei nevinovate. Animalul era apoi înjunghiat. Apostolul spune: «Fără vărsare de sânge nu este iertare.» «Viața trupului este în sânge» (Leviticul 17:11). Legea lui Dumnezeu călcată cerea viața păcătosului. Sângele reprezenta viața păcătosului, care ar fi trebuit să fie plata pentru fărădelegea sa, însă acum vinovăția o purta victima, iar sângele ei era dus de preot în Locul Sfânt și stropit înaintea perdelei, în spatele căreia era chivotul cu Legea pe care păcătosul o călcase. În această ceremonie, prin sânge, păcatul era transmis în simbol asupra sanctuarului.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 418