Psalmii: cântece de speranță pentru cei oprimați

Dumnezeu îi vede și îi aude pe cei asupriți și în necaz. Adesea, în psalmi auzim strigătele unora care s-au încrezut în Dumnezeu și nu li se face dreptate. Afirmațiile despre bunătatea, dreptatea și puterea lui Dumnezeu pot părea că pălesc în fața nedreptății și asupririi pe care acești oameni le văd sau le simt.

Totuși psalmii sunt cântecele celor care continuă să cânte. Viața lor nu s-a stins și nici credința lor. Încă este speranță și ei strigă la Dumnezeu ca El să acționeze înainte de a fi prea târziu, înainte ca răul să triumfe, înainte ca toți cei asupriți să fie distruși de greutatea răului adus asupra lor. Scriitorii psalmilor încearcă să facă legătura între asigurarea credinței lor și încercările și tragediile vieții.

1. Citește Psalmii 9:7-9,Psalmii 13-20. Îţi poţi imagina situaţia lui David când a scris acest psalm? Dar tensiunea dintre credinţa lui în bunătatea lui Dumnezeu și experienţa prin care trecea? Te-ai luptat și tu să-ţi păstrezi credinţa când ai trecut printr-o încercare grea?

Psalmii 9:7-9
7. Ei s-au dus, dar Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
8. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.
9. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.

Psalmii 13-20
13. Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei şi ridică-mă din porţile morţii,
14. ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului şi să mă bucur de mântuirea Ta.
15. Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns.
16. Domnul Se arată, face dreptate şi prinde pe cel rău în lucrul mâinilor lui. (Joc de instrumente. Oprire)
17. Cei răi se întorc la Locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18. Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie.
19. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea Ta!
20. Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sunt decât oameni! (Oprire)

În toți psalmii, răspunsul repetat la această tensiune este speranța și făgăduința judecății bune și drepte a lui Dumnezeu. Răul și nedreptatea pot părea să triumfe pentru moment, dar Dumnezeu îi va judeca pe răufăcători și pe cei nedrepți. Ei vor fi pedepsiți, iar celor ce au suferit și au fost asupriți li se va face dreptate și vor fi reînnoiți.

În cartea Meditații la Psalmi, C.S. Lewis descrie uimirea sa inițială văzând entuziasmul și dorința nespusă după judecata lui Dumnezeu exprimate în mod repetat în Psalmi. Observând că mulți cititori ai Bibliei de astăzi consideră judecata ca fiind ceva de temut și, având în minte perspectiva iudaică asupra judecății, el scrie următoarele: „Mii de oameni care au fost deposedați de averile lor și care au toată dreptatea de partea lor vor fi, în sfârșit, auziți. Desigur, lor nu le este teamă de judecată. Ei știu că probele lor sunt incontestabile – numai să fie auzite. Vor fi, în sfârșit, când Dumnezeu vine să judece.” – Meditații la Psalmi, Ed. Humanitas, 2013, p. 25

În cartea Psalmii vedem speranță pentru cei asupriți, chiar și acum, în suferința și dezamăgirile lor prezente.

Ce motive avem să privim judecata ca pe ceva pozitiv și nu ceva de care să ne fie frică?