Cuvântarea lui Petru

Acuzaţia că apostolii ar fi fost beţi i-a oferit lui Petru ocazia de a explica ce se întâmpla. În cuvântarea lui, el a făcut mai întâi trimitere la Scriptură (Faptele 2:16-21) pentru a arăta că revărsarea Duhului era o împlinire a profeţiei.

3. Când spune Petru că avea să se împlinească profeţia lui Ioel?

Faptele 2:17
În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!

Ioel 2:28
După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii.

Profeţia lui Ioel era despre veacul viitor al mântuirii (Ioel 2:32) care avea să fie anunţat de câteva semne din natură şi de revărsarea îmbelşugată a Duhului (vers. 28-31). Când a interpretat evenimentul de la Cincizecime în lumina acestei profeţii, Petru a intenţionat să sublinieze importanţa lui istorică. El o citează, însă cu o diferenţă semnificativă. În locul cuvintelor introductive „după aceea” (vers. 28), care arătau în general către un timp viitor, a aşezat cuvintele „în zilele de pe urmă” (Faptele 2:17), pentru a anunţa astfel că începuse o nouă etapă în desfăşurarea planului de mântuire. Aceasta nu constituie desigur o descriere completă a evenimentelor din zilele finale, ci o dovadă a simţământului acut al urgenţei timpului ce caracteriza biserica primară. Primii creştini nu ştiau când avea să vină sfârşitul, dar erau convinşi că nu mai era mult timp până atunci.

4. Ce scop principal a urmărit Petru când a prezentat Evanghelia?

Faptele 2:22-32
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

După ce evidenţiază semnificaţia profetică a Cincizecimii, Petru vorbeşte despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus, evenimente petrecute recent în mijlocul lor. Cel mai mult însă insistă asupra învierii, arătând că ea este factorul hotărâtor. Pentru el, ea este argumentul suprem în favoarea lui Isus (Faptele 2:22,27) şi, ca să-şi susţină ideea, citează din Scriptură.

Isus nu a putut fi ţinut captiv de moarte, fiindcă El era Mesia. Pentru Petru şi pentru toţi scriitorii Noului Testament, învierea lui Isus devenise aşadar dovada concludentă a mesianităţii Lui şi, chiar mai mult, a validităţii mesajului creştin despre mântuire.

De ce este învierea Domnului Isus un adevăr esenţial pentru noi astăzi?