Purtarea poverilor

5. Pe lângă sfatul de a-i ridica pe cei căzuţi, ce alte sfaturi le mai dă Pavel credincioşilor din Galatia? Galateni 6:2-5. Compară cu Romani 15:1; Matei 7:12.

Galateni 6:2-5
2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.
4 Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
5 căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.

Romani 15:1
Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.

Matei 7:12
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.

Cuvântul grecesc tradus prin „sarcină” în Galateni 6:5 este baros. Sensul propriu era acela de „greutate sau povară care trebuie purtată pe o distanță mare”. Cu timpul, a dobândit sensul figurat de „necaz” sau „dificultate” (vezi Matei 20:12). Deşi contextul ne sugerează că „sarcinile” la care se referă sunt greşelile morale ale fraţilor de credinţă, menţionate în versetul anterior, ideea de „purtare a sarcinilor” acoperă un sens mai larg.

„Toţi creştinii au poveri. Poate că poverile noastre sunt de diferite mărimi şi forme şi poate că sunt de diferite tipuri, în funcţie de intervenţiile Providenţei în viaţa noastră. Unii poartă povara ispitei şi consecinţele greşelilor morale, cum se arată aici, în versetul 1. Alţii, o afecţiune fizică sau mintală, o problemă familială, şomajul, apăsarea demonică sau o mulţime de alte lucruri, dar niciun creştin nu este scutit de poveri.” – Timothy George, Galatians, p. 413

Dumnezeu nu doreşte să ne purtăm toate poverile singuri. Din nefericire, noi suntem mult mai dispuşi să îi ajutăm pe alţii să-şi poarte poverile decât să îi lăsăm să ne ajute în purtarea poverilor noastre. Pavel condamnă această atitudine de autosuficienţă (Galateni 6:3) a orgoliului omenesc, prin care nu vrem să admitem că şi noi avem nevoi şi slăbiciuni. Această mândrie ne lipseşte de încurajarea pe care ne-o pot oferi ceilalţi şi, totodată, îi împiedică să îşi împlinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a chemat să o facă.

Dumnezeu vrea să purtăm poverile altora, ca să-i încurajeze prin intermediul nostru. Pavel ilustrează acest principiu prin cuvintele: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Vedem că „mângâierea lui Dumnezeu nu a ajuns la Pavel prin intermediul rugăciunii sale şi prin aşteptarea intervenţiei Domnului, ci prin tovărăşia unui prieten şi prin veştile bune aduse de el. Prietenia dintre oameni, în care ne purtăm poverile unii altora, face parte din planurile lui Dumnezeu pentru poporul Său.” – John R. W. Stott, The Message of Galatians, p. 158

Ce anume te împiedică să ceri ajutor – orgoliul, ruşinea, neîncrederea, autosuficienţa? Dacă eşti în nevoie, cere ajutorul unei persoane în care ai încredere şi roagă-o să poarte povara împreună cu tine! Practic, cum putem să preluăm și să purtăm poverile sufletești ale altcuiva?