„Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?”

 Dar Iov i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul? În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.»

(Iov 2:10)

Cartea lui Iov ne dezvăluie o cu totul altă dimensiune a realităţii, ne lasă să urmărim puţin cum se desfăşoară marea luptă dintre Hristos şi Satana. Ea ne oferă prin aceasta un cadru de referinţă, o reprezentare simplificată, în linii generale, ca să ne ajute să înţelegem lumea în care trăim şi care adeseori ne derutează, ne uimeşte şi chiar ne îngrozeşte cu ceea ce pune în calea noastră în acelaşi timp însă, cartea aceasta ne arată că marea luptă nu este lupta altcuiva, care pe noi nu ne-ar privi. Ar fi bine să fie aşa, dar nu este: „Vai de voi, pământ şi mare, căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme!” (Apocalipsa 12:12), Satana a coborât pe pământ şi pe mare şi ştim foarte bine că mânia lui e mare. Cine dintre noi n-a simţit mânia lui pe propria piele?

Săptămâna aceasta, vom studia primele două capitole din cartea lui Iov şi vom încerca să înţelegem care este locul nostru în această mare luptă aflată în plină desfăşurare.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO