Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.
Psalmii 34:7
Mă îndreptam spre casă împreună cu fiul meu, Bert, după ce făcuserăm cumpărături și o vizitaserăm pe mama. Bert s-a plictisit și a început să se joace cu butoanele de pe tabloul de bord. O rafală bruscă de aer cald ne-a lovit.
„Oprește aia, te rog!”, am insistat.
Așa a făcut. Apoi a început să rotească de butoanele radioului. La început, muzica era atât de înceată, încât abia se auzea. Apoi l-a dat atât de tare, încât am strigat: „Mă dor urechile!” Nu voiam să mă doară capul. Am intrat într-o zonă în care recepția radio era foarte slabă. Nu se mai auzea decât acel pârâit foarte puternic. Am oprit radioul.
După aproximativ două minute de liniște, Bert a început să se joace cu mânerele care deschideau geamul și ușa autoturismului. L-am tras înapoi spre mine. „Stai aici!”, am insistat. „Dacă ușa se deschide și cazi din mașină, ai putea să te rănești grav sau chiar să mori!” Din păcate, un copil de patru ani are o capacitate de atenție foarte scăzută.
Data următoare când m-am uitat, Bert era agățat de mânerul ușii, care s-a deschis brusc! Nu știu cum am reușit să încetinesc suficient de mult pentru a intra în parcarea unui magazin cu Bert agățat strâns de mânerul ușii. L-am apucat de bretelele salopetei și l-am tras înapoi în mașină. Am stat așa, în tăcere, și ne-am tras sufletul, în timp ce eu mă străduiam să-mi recapăt calmul. Aveam senzații ciudate de déjà-vu, de parcă mi se mai întâmplase așa ceva înainte. Dar nu se întâmplase.
Apoi mi-am amintit că am auzit o poveste înfiorătoare cu ani în urmă. Langdon Hudson, un profesor de biologie, spusese o poveste similară la un program la biserică. Același lucru i se întâmplase lui și fiului său celui mai mic, Larry, chiar și partea în care l-a tras înăuntru apucându-l de bretelele de la salopetă!
După aceea, l-am pus pe Bert pe bancheta din spate a Fordului nostru cu două uși. La sfârșitul anilor ’60, mașinile noi aveau centuri de siguranță pentru adulți, dar nu și pentru copii. Scaunele pentru copii au devenit în cele din urmă disponibile abia după ce s-a născut micuța noastră Ann, în 1971.
În ambele cazuri, poate că îngerii păzitori au ținut mâinile băieților strânse de mânerele ușilor. Poate că au existat îngeri suplimentari care au avut grijă ca drumurile să fie libere de trafic în acele momente. Oricum ar fi făcut-o, le-am fost profund recunoscători! Ce Dumnezeu măreț slujim!
