Viața de rugăciune a lui Isus

Notează următoarele ocazii în care Isus S-a rugat, consemnate numai în Luca. Ce îţi spun aceste exemple despre viaţa ta de rugăciune?

a. Luca 3:21
21. După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul

„O eră nouă şi importantă s-a deschis înaintea Sa. El intra acum pe o scenă mai vastă în lupta vieţii Sale.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 111. El nu S-a încumetat să intre fără rugăciune pe această scenă mai vastă a lucrării Sale publice, lucrare ce avea să se încheie cu moartea Sa pe Calvar.

b. Luca 6:12,13
12. În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli

Niciun lider nu-şi alege urmaşii la întâmplare. Isus i-a ales pe aceia care aveau să înţeleagă şi să se identifice complet cu El şi cu misiunea Sa. „Slujba lor era cea mai importantă dintre toate cele la care au fost chemaţi vreodată oamenii şi venea pe locul al doilea după cea a lui Hristos Însuşi.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 291

c. Luca 9:18
18. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”

Ucenicia impune dedicarea absolută faţă de Isus şi înţelegerea identităţii Sale. Isus S-a rugat „singur deoparte” pentru ca ucenicii Săi să ştie cine era, apoi i-a pus la încercare cu întrebarea crucială: „Cine ziceţi că sunt?” (Luca 9:20).

Luca 9:20
20. „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru.

d. Luca 9:28-36
28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage.
29. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
30. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
31. care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim.
32. Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El.
33. În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.” Nu ştia ce spune.
34. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor.
35. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.”
36. Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.

După această rugăciune, El a obţinut a doua confirmare din partea Cerului că era Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Încercările de până atunci şi cele ce urmau să vină nu puteau să schimbe ataşamentul Său strâns de Tatăl. De asemenea, ca urmare a rugăciunii, ucenicii au văzut cu ochii lor mărirea Lui (2 Petru 1:16).

2 Petru 1:16
16. În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.

e. Luca 22:39-46
39. După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
41. Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage,
42. zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
43. Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.
44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ.
45. După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare
46. şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”

Aceasta este probabil cea mai importantă rugăciune din istoria mântuirii. Mântuitorul uneşte aici cerul cu pământul şi stabileşte prin aceasta trei principii esenţiale: întâietatea voinţei şi a planului lui Dumnezeu, angajamentul de a împlini planul Său chiar sub ameninţarea morţii şi puterea de a birui fiecare ispită apărută pe calea împlinirii planului divin.