Fii drept!
Studiul VII – Trimestrul I
Luni, 9 februarie 2015
Dragostea adevărată nu este oarbă. Când ,,acoperim” greșeala cuiva arătându-i că-l iubim, nu trebuie să ne prefacem că nu vedem păcatul și că nu-l recunoaștem ca atare. Dragostea și dreptatea merg mână în mână. Un fapt interesant este acela că termenul ebraic pentru ,,dreptate”, tsedeq, are și sensul de ,,dragoste”, ,,caritate”, ,,bunătate”. Compasiunea noastră nu este reală atâta timp cât nu suntem drepți și nu putem fi drepți atâta timp cât nu avem compasiune și dragoste. Aceste concepte trebuie să meargă împreună.
De exeplu, actul de binefacere față de un om sărman nu trebuie făcut în detrimentul dreptății; de aici și porunca de a nu-l favoriza pe sărac la judecată (Exodul 23:3). Dragostea ne obligă să îl ajutăm pe sărac, dar, dacă a greșit, ar fi nedrept să-l părtinim doar pe motiv că este sărac. Dreptatea și adevărul ar trebui să fie împletite cu dragostea și compasiunea. Tocmai acest echilibru înțelept caracterizează Tora, Legea lui Dumnezeu, și este recomandat și promovat în Proverbele.
Exodul 23
3 Să nu părtineşti pe sărac la judecată.
3. Citește Proverbele 17:10; 19:25. Ce aflăm de aici dspre nevoia de a-l mustra pe cel greșit și de a-l confrunta cu adevărul?
Proverbele 17
10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.
Proverbele 19
25 Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa.
Nu este o întâmplare faptul că textul din Proverbele 17:10 urmează după îndemnul de a acoperi greșeala, manifestând dragoste (Proverbele 17:9). Referirea la ,,mustrare” imediat după căutarea dragostei, așază dragostea în perspectiva corectă. Sensul cuvântului din text este acela de ,,mustrare puternică”.
Proverbele 17
9 Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui dezbină pe prieteni.
10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.
4. Ce a făcut Domnul Isus când S-a confruntat cu un păcat fățiș? Ioan 8:1-11
Ioan 8
1 Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2 Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
3 Atunci, cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4 şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „„Cine” „dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea””.
8 Apoi, S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
9 Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10 Atunci, S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „„Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?””
11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „„Nici” „Eu nu te osândesc. Du-te şi să” „nu mai păcătuieşti.””)
,,Prin faptul că a iertat-o pe această femeie și a încurajat-o să ducă o viață mai bună, caracterul lui Isus strălucește în frumusețea neprihănirii desăvârșite. Deși nu scuză păcatul și nici nu micșorează vinovăția, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreț și batjocură pentru această femeie, însă Domnul Isus îi spune cuvinte de mângâiere și de speranță. Celui fără de păcat Îi este milă de slăbiciunea pcătoasei și îi întinde o mână de ajutor. În vreme ce fariseii ipocriți o denunță, Isus o îndeamnă: <<Du-te și să nu mai păcătuiești.>>” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p.462
*******************************************************
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I
Faptele apostolilor 11
Petru îşi îndreptăţeşte purtarea
1 Apostolii şi fraţii, care erau în Iudeea, au auzit că şi neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2 Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur
3 şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei”.
4 Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5 „Eram în cetatea Iope şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas, ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.
6 Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7 Şi am auzit un glas, care mi-a zis: „‘Petre, scoală-te, taie şi mănâncă’”.
8 Dar eu am răspuns: ‘Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea’.
9 Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „‘Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat’”.
10 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11 Şi iată că, îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine au stat la poarta casei în care eram.
12 Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.
13 El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: ‘Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14 care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta’.
15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.
16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „‘Ioan” „a botezat cu apă, dar voi” „veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt’.”
17 Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18 După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa”.
Barnaba şi Saul la Antiohia
19 Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.
20 Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21 Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23 Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
24 Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.
25 Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul
26 şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
O foamete prorocită de Agab
27 În vremea aceea, s-au pogorât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia.
28 Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29 Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,
30 ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la prezbiteri * prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
