Blândeţea înţelepciunii

 

Studiul VIII – Trimestrul IV

Duminică , 16 noiembrie 2014

 

 

1. Citeşte Iacov 3:13. Ce înseamnă expresia „blândeţea înţelepciunii”?

Iacov 3

13. Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!

Potrivit unor comentatori, întregul capitol 3 din Epistola lui Iacov prezintă însuşirile care îi califică (sau îi descalifică) pe oameni pentru poziţia de învăţători. În mod normal, cei „înţelepţi şi pricepuţi” ar fi candidaţi potriviţi, dar se pare că Iacov se adresează unui grup mai larg, şi anume tuturor credincioşilor. Înţelepciunea la care face el referire aici şi în întreaga epistolă nu este în primul rând cea de tip intelectual, atât de apreciată de grecii antici şi de unii oameni din vremea noastră, ci una care se manifestă în planul comportamentului şi al stilului de viaţă, după cum ne indică şi cuvântul din textul grecesc anastrophe, tradus aici cu „purtare” (apare şi în 1 Timotei 4:12; Evrei 13:7; 1 Petru 1:15; 2:12). Faptele şi conduita noastră arată cât de înţelepţi suntem. Domnul Isus a dat aceeaşi învăţătură: „Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei” (Matei 11:19).

1 Timotei 4

12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.

Evrei 13

7. Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

1 Petru 1

15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.

1 Petru 2

12. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

De remarcat că expresia „înţelept şi priceput” apare într-un singur loc din Vechiul Testament, şi anume în îndemnul dat de Moise israeliţilor de a păzi toate legile lui Dumnezeu: „Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!»” (Deuteronomul 4:6).

De cealaltă parte, „apa amară” amintită în Iacov 3:11 aduce în biserică „pizmă amară şi un duh de ceartă” (versetul 14). Expresia „duh de ceartă” traduce aici cuvântul grecesc eritheia care are sensul de „căutare exclusivă a intereselor proprii”. – Ceslas Spicq, Theological Lexicon of the New Testament, vol. 2, p. 70

Atitudinea aceasta aduce mai degrabă cu modul de manifestare al lui Satana în ceruri decât cu modul în care ar trebui să se poarte creştinii pe pământ. Dacă nu alegem conştient să murim faţă de eul propriu şi să Îi predăm lui Dumnezeu voinţa noastră, riscăm să manifestăm tocmai atitudinea condamnată aici de Iacov.

Meditează mai mult asupra expresiei „blândeţea înţelepciunii”. În ce situaţii concrete din viaţa ta ai nevoie această înţelepciune?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Matei 14

 

1. În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;

2. şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.”

3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;

4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”

5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.

6. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.

7. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.

8. Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”

9. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.

10. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.

11. Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.

12. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.

13. Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.

14. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.

15. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”

16. „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, „daţi-le voi să mănânce.”

17. Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”

18. Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.”

19. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.

20. Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri.

21. Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

22. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.

23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

25. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

26. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.

27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”

29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.

30. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”

31. Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.

33. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

34. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.

35. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El pe toţi bolnavii.

36. Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins s-au vindecat.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO