O credinţă moartă
Studiul VI – Trimestrul IV
Duminică , 2 noiembrie 2014
1. Citeşte Iacov 2:14. Cum înţelegem acest verset, în contextul învăţăturii despre mântuirea numai prin credinţă? Vezi şi Iacov 2:15-17. Compară cu Romani 3:27,28; Efeseni 2:8,9.
Iacov 2
14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?Iacov 2
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, 16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? 17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.Romani 3
27. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. 28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.Efeseni 2
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.Credinţă fără fapte. Iacov ne oferă un exemplu sugestiv pentru acest tip de credinţă falsă (Iacov 2:15,16). După cum am văzut deja, în epistola lui, ascultarea este relaţională. Aşadar, cum se raportează un creştin faţă de o soră sau un frate de credinţă care este în nevoie? Cuvintele nu sunt suficiente. Nu le putem spune: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă”, când Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie mijloacele pentru a-i ajuta!
Iacov 2
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, 16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?Este drept că nevoile nu se sfârşesc niciodată şi că nu le putem împlini pe toate. Există totuşi un principiu numit „Ajută un om”. Noi suntem mâinile şi picioarele Domnului Isus şi îi putem ajuta pe oameni câte unul, pe rând. De altfel, Însuşi Isus a lucrat aşa. În Marcu 5:22-34, un bărbat I-a cerut ajutor pentru fiica lui muribundă. Domnul porneşte imediat spre casa acestuia, dar, pe drum, o femeie s-a apropiat de El, s-a atins de haina Lui şi s-a vindecat. El ar fi putut să treacă înainte fără să facă public gestul, dar ştia că ea avea nevoie şi de vindecare spirituală. Aşa că S-a oprit şi Şi-a luat timp să o înveţe să fie o martoră a Sa, să ofere din ceea ce a primit. Abia apoi a rostit cuvintele regăsite şi în Iacov 2:16: „Du-te în pace” (Marcu 5:34), doar că, în acest caz, sunt pline de conţinut, nu nişte vorbe goale!
Marcu 5
22. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui 23. şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.” 24. Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea. 25. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. 26. Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău. 27. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui. 28. Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” 29. Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. 30. Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31. Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” 32. El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33. Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul. 34. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”Dacă identificăm o nevoie şi nu facem nimic ca să o împlinim, pierdem ocazia de a ne exercita credinţa. Credinţa noastră devine mai slabă şi ajunge inertă. Deoarece credinţa fără fapte moare. Iacov este chiar mai categoric: credinţa fără fapte este moartă deja! Pentru că, dacă ar fi vie, ar exista fapte. Dar, dacă nu este însoţită de fapte, la ce mai este bună? La finalul versetului 14, el pune o întrebare despre această credinţă fără fapte şi fără valoare, o întrebare care sună mai tranşant în limba greacă: „Credinţa aceasta nu îl poate mântui, nu-i aşa?”. Răspunsul aşteptat este în mod clar „Nu!”.
Cum ne putem deprinde să ne exprimăm mai bine credinţa prin fapte, ferindu-ne totodată de amăgirea că faptele ne-ar putea mântui?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Maleahi 4
