Inversul credinţei
Studiul II – Trimestrul IV
Miercuri , 8 octombrie 2014
5. Citeşte Iacov 1:6-8. Care este ideea principală transmisă aici?
Iacov 1
6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. 7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, 8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.Cuvântul pentru „a se îndoi” înseamnă „a oscila între două păreri” şi a fi nehotărât. Un bun exemplu în acest sens este incidentul de la Cades-Barnea. Israeliţii aveau două opţiuni: fie să meargă înainte prin credinţă, fie să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Din păcate, ei au ales a doua variantă şi au vrut să se întoarcă în Egipt. Însă, în clipa în care Dumnezeu a intervenit şi i-a înştiinţat prin Moise că vor muri cu toţii în pustie, au schimbat imediat macazul şi „au crezut”. Ei au spus : „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit” (Numeri 14:40).
„Ei păreau a avea acum dorinţa sinceră de a se pocăi pentru purtarea lor păcătoasă, dar ei erau mai degrabă îndureraţi din cauza consecinţei căii lor rele decât din cauza conştientizării lipsei lor de recunoştinţă şi de ascultare. Când au aflat că Domnul nu avea de gând să-Și schimbe hotărârea, s-au încăpăţânat iar şi au declarat că nu aveau de gând să se întoarcă în pustie. Când le-a poruncit să se întoarcă din ţara duşmanilor lor, Dumnezeu a verificat aparenta lor supunere şi a dovedit că ea nu era reală.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 391
6. Citeşte Luca 17:5,6. Ce ne spune Domnul Isus aici despre credinţă?
Luca 17
5. Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” 6. Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar asculta.Când I-au cerut să le mărească credinţa, Domnul Isus le-a spus că le era mai mult decât suficientă o credinţă cât un grăunte de muştar. Ceea ce contează este să avem o credinţă vie, în continuă creştere. Noi putem avea o astfel de credinţă pe măsură ce continuăm să o exersăm, prinzându-ne de Dumnezeu şi bizuindu-ne pe El în orice situaţie.
Dar uneori ne împotmolim în îndoială. Lumea ne copleşeşte cu scepticismul ei. Nimeni nu este imun la atacurile ei. Singurul mod de a ieşi din impas este să ne rugăm, să ne aducem aminte cum ne-a condus Dumnezeu în trecut şi să ne punem încrederea în El pentru viitor.
Ce motive ai să te încrezi în Dumnezeu şi în făgăduinţele Lui şi să trăieşti prin credinţă? Repetă-le, meditează la ele şi credinţa ta va creşte în mod sigur!
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Habacuc 1
1. Prorocia descoperită prorocului Habacuc. 2. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? 3. Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. 4. De aceea Legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. – 5. Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva! 6. Iată, voi ridica pe haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui. 7. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui. 8. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. 9. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul. 10. Îşi bate joc de împăraţi, şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia. 11. Apoi aprinderea i se îndoaie, întrece măsura, şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! 12. Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale! 13. Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? 14. Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei care n-are stăpân? 15. El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se înveseleşte. 16. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! 17. Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
Noul Testament menţionează câteva persoane care poartă numele Iacov. Astfel, Iacov fiul lui Alfeu, Iacov tatăl lui Tadeu, Iacov fiul lui Zebedeu (fratele lui Ioan), sau Iacov fratele Domnului Isus sunt câteva nume care au fost propuse pentru a-l identifica pe autorul acestei epistole. Dintre aceştia, primii doi nu joacă un rol proeminent, iar Iacov, fiul lui Zebedeu, a fost martirizat în anul 44. Ca urmare, Iacov fratele Domnului Isus este considerat de către majoritatea istoricilor şi teologilor ca fiind autorul epistolei care îi poartă numele. Cu toate că în timpul lucrării lui Isus fraţii Săi nu au crezut în El, Iacov, alături de Iuda, vor scrie în cele din urmă, două dintre cărţile Noului Testament. Mai mult decât atât, Iacov ajunge să deţină o poziţie proeminentă în cadrul bisericii din Ierusalim, istoricul Eusebiu afirmând, pe baza tradiţiei, că a fost numit primul episcop al Ierusalimului. Pavel însuşi îl recunoaşte ca f iind unul din capii Bisericii din Ierusalim (vezi Gal. 2:9), iar din relatarea pe care Luca o face conciliului de la Ierusalim (Fapte 15:13) reiese şi mai clar autoritatea pe care Iacov o avea în cadrul Bisericii. Cu toate acestea, Iacov nu se foloseşte de legătura sa de sânge cu Isus, nici de poziţia deţinută, ci se prezintă într-o postură umilă, aceea de rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos (Iacov 1:1). Datorită credincioşiei şi pietăţii faţă de Lege, precum şi consecvenţei şi dedicării în rugăciune (se spune că genunchii lui erau ca ai unei cămile, din cauza timpului petrecut pe genunchi), avea o foarte bună mărturie în cercurile iudaice, fiind supranumit Iacov cel drept. Tradiţia spune că a fost omorât cu pietre de către cărturari şi farisei, în urma instigării marelui preot Ananus, cel mai probabil în anul 62.
Nevoia care ne conduce la Dumnezeu devine un prilej de a creşte credinţa noastră. De aceea suntem îndemnaţi nu numai să cerem lui Dumnezeu, ci şi să o facem cu credinţă, fără să ne îndoim deloc. Adresându-ne lui Dumnezeu, trebuie să contăm pe un răspuns la rugăciunile noastre. A ne îndoi că Dumnezeu va răspunde, la timpul Său şi în propriul Său mod ar dovedi că duhul nostru este asemenea valului mării, „dus de vânt şi aruncat încoace şi încolo”. Valul este jucăria vânturilor venind din orice direcţie. Să nu ne lăsăm influenţaţi în rugăciunile noastre de dificultatea împrejurărilor sau de puterea răului care este împotriva noastră. Cu o credinţă simplă, să privim la Cel care este deasupra tuturor influenţelor contrare – la Cel care poate umbla pe valuri şi potoli furtuna. El singur este în măsură de a ne da înţelepciunea de a acţiona potrivit voii Lui. Rugăciunile pe care I le adresăm lui Dumnezeu sunt poate deseori oprite de necredinţa care priveşte la împrejurări. Dacă suntem nesiguri în gândurile noastre, vom fi nehotărâţi în toate căile noastre, şi ne vom lăsa antrenaţi într-un sens sau altul după cum împrejurările ne vor părea favorabile sau nu.
frumoasa lectiune nui asa dar toate sunt frumoase
dar asta ii si mai frumoasa.
dumnezeu sa savarsit pt noi si noi trebuie sa ne dam viata pt el ca si el amin.
Bun venit printre noi Ervin!
Cristian, comentariile tale sunt excelente și inspirative și… de – așa ceva e multă nevoie aici. Si… Ervin, un bun venit și din partea mea. As vrea sa subliniez și eu, la această subimpartire, aspectul importanței înțelegerii credinței în primul rând din punct de vedere practic, ca forță de motivare și generatoare, pentru suflet, de virtuți importante cum sunt răbdarea, perseverența sau tenacitatea, necesare în lupta pentru biruința asupra defectelor de caracter și slăbiciunilor de temperament proprii. Isus a spus să căutăm, pentru noi înșine și pentru ceilalți, înțelegerea caracteristicilor Împărăției lui Dumnezeu și să ni le însușim, insusindu-ne astfel dreptul de apartenența la Împărăție. Dar și neprihănirea lui Dumnezeu, experimentând astfel apartenenta . Credința ca accepțiune a unui adevăr face parte din prima categorie. Credința practică, cu luptele ei, este cea prin care, atât în dreptul nostru înșine, cât și în dreptul altora prin exemplu, este mijlocul prin care, prin ajutorul harului divin, se reface chipul lui Dumnezeu în om și se reflectă slava Sa în biserică. De aceea, fără a minimiza importanța unei bune pregătiri informale, „ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” practică.
Noi, prin volumul credintei îl limitam pe Dumnezeu sa lucreze in noi si in vietile. Eu cred ca privim prea mult la ce e in jurul nostru, si ne incarcam mintea cu atatea informatii din jur incat suntem destepti dar nu indeajuns sa-L INTELEGEM pe Dumnezeu.
Ioan 17:3
Noi, prin volumul credintei îl limitam pe Dumnezeu sa lucreze in noi si in vietile noastre. Eu cred ca privim prea mult la ce e in jurul nostru, si ne incarcam mintea cu atatea informatii din jur incat suntem destepti dar nu indeajuns sa-L INTELEGEM pe Dumnezeu.
Ioan 17:3