Pocăieşte-te!

Studiul V – Trimestrul III

Luni , 28 iulie 2014

 

 

Recunoaşterea păcatelor trebuie să fie însoţită de pocăinţă. În sens biblic, pocăinţa cuprinde trei aspecte: mărturisirea păcatelor, regretul pentru săvârşirea lor şi dorinţa de a nu le mai săvârşi. Dacă lipseşte unul dintre aceste trei elemente, pocăinţa nu este autentică. Exemplu: cazul lui Iuda, care şi-a mărturisit fapta, dar nu cu mâhnirea că şi-a trădat Învăţătorul (Matei 27:3,4), nu cu un regret real pentru păcat, nu pentru că Îl iubea pe Hristos, ci pentru că era copleşit de remuşcări şi de teama de consecinţe.

Matei 27

3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s’a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor,
4 şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.„ ,,Ce ne pasă nouă?„ i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.„

Putem înţelege importanţa pocăinţei dacă ne gândim că atât Ioan Botezătorul, cât şi Domnul Isus şi-au început lucrarea cu apelul: „Pocăiţi- vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2; 4:17). Şi cei doisprezece, când au pornit în prima lor călătorie misionară, „au propovăduit pocăinţa” (Marcu 6:12). Iar după Cincizecime, Petru a îndemnat mulţimile să se pocăiască (Faptele 2:38; 3:19).

Fapte 2

38 ,,Pocăiţi-vă„, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.

Fapte 3

19 Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,

3. Cum exprimă Domnul Isus necesitatea ca toţi oamenii să se pocăiască pentru a fi mântuiţi? Ce mesaj ne transmite El aici? Luca 13:1-5

Luca 13

1 În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2 ,,Credeţi voi„, le -a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel?
3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
4 Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i -a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim?
5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.„

Domnul Isus a susţinut că toţi oamenii sunt păcătoşi şi, de aceea, le-a dat ascultătorilor Săi următoarea avertizare: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (versetul 5). Fără pocăinţă, răscumpărarea este imposibilă, întrucât lipsa pocăinţei este semnul că omul refuză să I se supună Domnului. Este de remarcat faptul că ceea ce ne îndeamnă la pocăinţă este bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2:4). După cum un sloi de gheaţă nu se topeşte sub lovituri de ciocan, ci prin apropiere de o sursă de căldură, tot la fel, orgoliul nostru se înmoaie numai dacă este „expus” la căldura bunătăţii şi a iubirii lui Dumnezeu. Iată de ce este atât de important să medităm cât mai des la dovezile iubirii Sale.

Romani 2

4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

„Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne iubească, ci El ne descoperă dragostea Sa pentru ca noi să ne pocăim.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 189

Ce lucruri pe care le-ai văzut cu ochii, le-ai trăit şi le-ai învăţat personal te determină să ai încredere în bunătatea Sa? Enumeră câteva dovezi ale iubirii lui Dumnezeu. De ce este important să nu le uiţi, mai ales când treci prin necazuri?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

Ezechiel 31

1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel:
2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?
3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.
4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadniţa, şi îşi trimiteau pîraele la toţi copacii de pe cîmp.
5 De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau, de mulţimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari.
6 Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, şi tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui.
7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.
8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţă.
9 Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că -l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.
10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,
11 l-am dat în mînile viteazului neamurilor, care -i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.
12 Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s’au sfărîmat în toate puvoaiele ţării; şi toate popoarele pămîntului au plecat dela umbra lui, şi l-au părăsit.
13 Pe sfărîmăturile lui au venit şi s’au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele cîmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,
14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sînt daţi pradă morţii, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,În ziua cînd s’a pogorît în locuinţa morţilor, am răspîndit jalea, am acoperit adîncul din pricina lui, şi i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe cîmp s’au uscat.
16 De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, cînd l-am aruncat în locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s’au mîngîiat în adîncimile pămîntului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.
17 S’au pogorît şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei cari erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.
18 Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuş vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adîncimile pămîntului, şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu ceice au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeu.„

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO