Pocăieşte-te!
Studiul V – Trimestrul III
Luni , 28 iulie 2014
Recunoaşterea păcatelor trebuie să fie însoţită de pocăinţă. În sens biblic, pocăinţa cuprinde trei aspecte: mărturisirea păcatelor, regretul pentru săvârşirea lor şi dorinţa de a nu le mai săvârşi. Dacă lipseşte unul dintre aceste trei elemente, pocăinţa nu este autentică. Exemplu: cazul lui Iuda, care şi-a mărturisit fapta, dar nu cu mâhnirea că şi-a trădat Învăţătorul (Matei 27:3,4), nu cu un regret real pentru păcat, nu pentru că Îl iubea pe Hristos, ci pentru că era copleşit de remuşcări şi de teama de consecinţe.
Matei 27
3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s’a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor,4 şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.„ ,,Ce ne pasă nouă?„ i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.„
Putem înţelege importanţa pocăinţei dacă ne gândim că atât Ioan Botezătorul, cât şi Domnul Isus şi-au început lucrarea cu apelul: „Pocăiţi- vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2; 4:17). Şi cei doisprezece, când au pornit în prima lor călătorie misionară, „au propovăduit pocăinţa” (Marcu 6:12). Iar după Cincizecime, Petru a îndemnat mulţimile să se pocăiască (Faptele 2:38; 3:19).
Fapte 2
38 ,,Pocăiţi-vă„, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.Fapte 3
19 Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,3. Cum exprimă Domnul Isus necesitatea ca toţi oamenii să se pocăiască pentru a fi mântuiţi? Ce mesaj ne transmite El aici? Luca 13:1-5
Luca 13
1 În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.2 ,,Credeţi voi„, le -a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel?
3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
4 Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i -a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim?
5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.„
Domnul Isus a susţinut că toţi oamenii sunt păcătoşi şi, de aceea, le-a dat ascultătorilor Săi următoarea avertizare: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (versetul 5). Fără pocăinţă, răscumpărarea este imposibilă, întrucât lipsa pocăinţei este semnul că omul refuză să I se supună Domnului. Este de remarcat faptul că ceea ce ne îndeamnă la pocăinţă este bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2:4). După cum un sloi de gheaţă nu se topeşte sub lovituri de ciocan, ci prin apropiere de o sursă de căldură, tot la fel, orgoliul nostru se înmoaie numai dacă este „expus” la căldura bunătăţii şi a iubirii lui Dumnezeu. Iată de ce este atât de important să medităm cât mai des la dovezile iubirii Sale.
Romani 2
4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?„Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne iubească, ci El ne descoperă dragostea Sa pentru ca noi să ne pocăim.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 189
Ce lucruri pe care le-ai văzut cu ochii, le-ai trăit şi le-ai învăţat personal te determină să ai încredere în bunătatea Sa? Enumeră câteva dovezi ale iubirii lui Dumnezeu. De ce este important să nu le uiţi, mai ales când treci prin necazuri?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Ezechiel 31
1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel:
2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?
3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.
4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadniţa, şi îşi trimiteau pîraele la toţi copacii de pe cîmp.
5 De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau, de mulţimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari.
6 Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, şi tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui.
7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.
8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţă.
9 Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că -l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.
10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,
11 l-am dat în mînile viteazului neamurilor, care -i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.
12 Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s’au sfărîmat în toate puvoaiele ţării; şi toate popoarele pămîntului au plecat dela umbra lui, şi l-au părăsit.
13 Pe sfărîmăturile lui au venit şi s’au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele cîmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,
14 ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sînt daţi pradă morţii, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,În ziua cînd s’a pogorît în locuinţa morţilor, am răspîndit jalea, am acoperit adîncul din pricina lui, şi i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe cîmp s’au uscat.
16 De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, cînd l-am aruncat în locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s’au mîngîiat în adîncimile pămîntului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.
17 S’au pogorît şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei cari erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.
18 Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuş vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adîncimile pămîntului, şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu ceice au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeu.„ Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
foarte important acest paragraph din studiul de azi, arata clar ca pocainta nu se realizeaza sub amenintare si teroare.citez.
Este de remarcat faptul că ceea ce ne îndeamnă la pocăinţă este bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2:4). După cum un sloi de gheaţă nu se topeşte sub lovituri de ciocan, ci prin apropiere de o sursă de căldură, tot la fel, orgoliul nostru se înmoaie numai dacă este „expus” la căldura bunătăţii şi a iubirii lui Dumnezeu. Iată de ce este atât de important să medităm cât mai des la dovezile iubirii Sale.
si acum ma intreb si va intreb si pe voi,
daca asa stau lucrurile cu pocainta cum am scris mai sus, atunci de ce se vorbeste mereu printre adventisti ca, necazurile, nenorocirile, suferinta, bolile, etc.sunt ingaduite de Dumnezeu ptca cel ce se afla in aceasta situatie, sa se pocaiasca mai repede sau sa vina la Domnul mai repede? de ce se vorbeste in acest fel? pentruca nu este adevarat, aceasta gadire este gandirea profetilor lui baal nu a celor care se inchina lui Hristos.
Textul spune clar, NU VEZI TU CA, BUNATATEA LUI DUMNEZEU TE INDEAMNA LA POCAINTA?
mai clar de asa nu se poate, atunci daca am inteles ce ne indeamna la pocainta, haideti sa ne debarasam de aceea gandire primitiva cu privire la felul lui Dumnezeu de a se purta cu pacatosii.
In aceasta lume sunt doua categorii de oameni care nu vin la pocainta, anume:
1) Cei buni care zic: -Dar nu am omorat pe nimeni, nu am furat miliarde, nu umblat dupa femei, ….
2) Cei rai zic asa: -Pai dupa ce am ucis pe cutare cu 20 de lovituri de cutit si i-am violat si sotia, pe care apoi am ucis-o si pe ea, lasand 3 copii orfani, sa ma mai ierte Dumnezeu?
Ar putea fi si alta categorie de oameni care nu simt nevoia de pocainta, ATENTIE, nu degeaba ne spune Domnul ca suntem caldicei, ca suntem Laodicieni.
Da Sorin, cei care spun că trebuie să se pocăiască că altfel merg în iad sau cei care se pocăiesc pentru a se bucura de Paradis. Pocăința aceasta este din motivația egoistă a salvării pielii, nu din dragoste pentru Hristos. Căldiceii sunt cei care cred că s-au pocăit destul, cei care își iubesc mai mult propria viață decât pe Hristos, cei care în exterior declară că s-au pocăit, dar în inimă sunt plini de dorința de a trăi fără Dumnezeu.
O înțelegere falsă sau incompletă a Evangheliei duce la manifestarea unei pocăințe false sau incomplete…
„Serpasul Domnului”, incercarile ingaduite de Domnul in biserica, ca si in viata fiecarui credincios, nu au scopul de a produce pocainta, ci de a indeparta nedesavarsirea, neconsacrarea, si, mai ales, fatarnicia sau ipocrizia. (Si, precum vezi si cu aceasta ocazie ca afirma si lectiunea, gandirea adventistilor nu e asa ‘primitiva’, cum te impovarezi tu sa spui, ‘in numele Domnului’, si poate ar fi bine sa-ti mai verifici odata propriile convingeri, inclusiv studiind cu mai mare atentie ce spune cu-adevarat adventismul, a carei denigrare, cum se vede mereu aici, iti e singura ‘povara’). In plus, termenul ‘Baal’ indica tocmai ideea unui dumnezeu ‘stapan fara obligatii’, care nu este in nici un fel afectat de nenorocirea umana, ‘binecuvantand’ doar prin pozitivismul ocazionalei prezente in timpul recoltei, ca zeu al belsugului (care si-ar gasi un bun corespondent in mult promovata evanghelie a prosperitatii din zilele noastre), dar care nu are nici obligatii, nici sensibilitati in legatura cu raul. Dar Dumnezeul Bibliei afirma despre Sine, in chiar una dintre cele zece porunci, cele scrise cu chiar degetul Sau: „…sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor (chiar si) in copii…”- Exod.20:5. El mai spune: „In vremea aceea voi scormoni Ierusalimul cu felinare si voi pedepsi pe toti oamenii care se bizuie pe drojdiile lor si zic in inima lor: „Domnul nu va face nici bine, nici rau!”(Tef.1:12). Dar voi ziceti ca Domnul face totusi (doar) binele (evident, cel descris de interpretarile voastre). Adica, daca omul manipulat si devenit incapabil sa mai simta sau sa mai inteleaga adevarul, nu mai alege binele (sau mai bine zis nu mai alege nimic), trebuie sa i se respecte alegerea! Nu-i deloc asa, Domnul se implica pana la ultima popsibilitate pe care doar mintea Sa infinita o intrevede, pentru ca iubirea nu este un sentimentalism resemnat, ci o forta impetuoasa care investeste (acopera, crede, nadajduieste, sufera) totul. In acest atotcuprinzator „tot” este cuprinsa chiar si gestiunea condamnarii celor fatarnici, pentru ca adevarata consacrare sa fie intr-adevar indreptatita: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi (condamnati).”-2Tes.2:7-12. …”Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna”… E adevarat, tot raul, al carei responsabilitati Domnul Si-o insuseste deschis, in atatea descrieri biblice inspirate, este „ingaduit”, nu administrat de Domnul Insusi, dar insusi faptul ca El preia responsabilitatea aceasta, arata ca ea e reala, caci faptul de a ingadui, chiar si temporar, sa se dezvolte un rau pe care poti sa-l opresti, te face in mod evident responsabil. Rezolvarea acestui paradox procedural de mentinere a integritatii neprihanirii, aflate totusi in contact cu raul, cu pacatul, in cadrul desfasurarii planului de mantuire, nu se rezolva negand contactul acesta, ci intelegand ca el s-a produs doar in zona dublei satisfaceri a dreptatii (neprihanirii), care totusi ramane neintinata: o data prin rascumparare, cand Domnul a pedepsit pacatul in El Insusi (violenta!), Cel Nevinovat platind potentiala vinovatie a tuturor, si a doua oara prin desavarsita bivalenta a lucrarii judecatii: indreptatirea ca neprihanire prin credinta a celor ce primesc rascumpararea, versus condamnarea desavarsit dovedita si pedepsirea (din nou… violenta!) celor ce isi exercita puterea alegerii spre altceva decat singurul bine autentic- dragostea adevarului, comitand de fapt „pacatul de neiertat”. „Cel Ce a murit este liber de pacat”, in mod atat de evident ca numai o inventie luciferiana isi poate exersa tupeul altor consideratii, si anume ca acuza la adresa poporului lui Dumnezeu.
Mai clar decat atat, EGWhite afirma ca, pentru ca desi „foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curat, caci zgura nu se dezlipeste”(Ier.6:29), Domnul va folosi chiar o ‘tehnologie revolutionara’ de curatire a poporului Sau, prin intermediul…unor „teorii si doctrine stranii dar seducatoare”, pe care Biblia le numeste fara menajamente „invataturile demonilor”(2Tim.4:1), pentru „a desparti pleava de grau”. Deci…”pleava” sunt cei ci imbratiseaza acestre vederi si de aceea se despart, ies din biserica (nu inseamna asta tocmai ca „nu iubesc pe frati”?), fiind astfel spulberati de „orice vant de invatatura”… „Cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu”… fie cazut! Totusi…”cel neprihanit, de sapte ori cade, si se ridica”!
din nefericire, serpasul Domnului are dreptate, gandirea „fariseilot din biserica” este primitiva. . . si extrem de egoista. . . ma refer la conducatorii locali ai bisericii. . . si cred ca situatia este cam peste tot la fel
Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne iubească, ci El ne descoperă dragostea Sa pentru ca noi să ne pocăim.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 189
atentie mare la acest paragraph,
cat de clar e descoperit aici felul in care Dumnezeu vrea sa ne atraga la El, nu prin teroare, nu prin suferinta, nu prin nenorociri si lista poate continua, ci prin DRAGOSTEA LUI CEA MARE.
cui nu-I place un asemenea Dumnezeu, e liber sa-L RESPINGA.
Ce lucruri pe care le-ai văzut cu ochii, le-ai trăit şi le-ai învăţat personal te determină să ai încredere în bunătatea Sa? Enumeră câteva dovezi ale iubirii lui Dumnezeu. De ce este important să nu le uiţi, mai ales când treci prin necazuri?
ne invata scriptura despre o mantuire pe jumatate, partiala sau limitata??Nu
din comentarii pentru instructor, f important
scriptura ne invata ca suntem iertati dar trebuie sa fiam si vindecati de pacat, aceste doua faze impreuna, fac ca mantuirea sa fie complete, altfel vom sta aici pe planeta pamant la nesfarsit si niciodata nu va mai venii Isus pe norii cerului
scuze pentru greseli
Pocainta trebuie sa fie fundamentala in toate religiile, o condititie sine qua non fara de care omul nu se poate apropia de Dumnezeu, nu poate cunoaste dragostea Mantuitorului caci nu poate fi vrednic de Ea, si nu poate fi absolvit de pacate
Adică cum „in toate religiile”?