Studiu suplimentar

Studiul X – Trimestrul II

Vineri , 6 iunie 2014

Soarele apune la ora 20:56

Pentru aprofundarea subiectului, citește capitolul „Legământul harului”, p. 131-137, din Harul uimitor al lui Dumnezeu de Ellen G. White

„ «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta» (Geneza 22:18). Făgăduinţa aceasta arăta spre Hristos. Aşa a înţeles-o Avraam şi s-a încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor. Credinţa aceasta a fost cea care i-a fost socotită ca neprihănire. De asemenea, legământul cu Avraam a păstrat autoritatea Legii lui Dumnezeu. (…)

Legământul avraamic a fost ratificat cu sângele lui Hristos și se numește «al doilea» sau «noul» legământ, fiindcă sângele prin care a fost pecetluit a fost vărsat după sângele primului legământ. (…)

Legământul harului nu este un adevăr nou, fiindcă el a existat în mintea lui Dumnezeu din veșnicie. De aceea este numit „legământul veșnic”. (…)

Există speranţă pentru noi atâta timp cât intrăm în legământul avraamic, care este legământul harului prin credinţa în Hristos Isus.” – Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 75

Întrebări pentru discuţie

1. Ce ne spun Exodul 31:16 și Isaia 54:4-6 despre locul Sabatului în cadrul legământului? Vezi și Ezechiel 20.

Exodul 31

16. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat.

Isaia 54

4. Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta,

5. căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ,

6. căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.

Ezechiel 20

1. În al şaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrânii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul şi au şezut jos înaintea mea.

2. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

3. „Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul Dumnezeu.”

4. Vrei să-i judeci, fiul omului? Dacă vrei să-i judeci, pune-le înainte urâciunile părinţilor lor!

5. Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei şi am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

6. În ziua aceea, Mi-am ridicat mâna spre ei ca să-i duc din ţara Egiptului într-o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.

7. Atunci le-am zis: „Lepădaţi fiecare urâciunile care vă atrag privirile şi nu vă spurcaţi cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

8. Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea şi n-au vrut să Mă asculte. Niciunul n-a lepădat urâciunile care îi atrăgeau privirile şi n-au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului.

9. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau şi în faţa cărora Mă arătasem lor ca să-i scot din ţara Egiptului.

10. Şi i-am scos astfel din ţara Egiptului, şi i-am dus în pustiu.

11. Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.

12. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc.

13. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustiu, ca să-i nimicesc.

14. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.

15. Chiar şi în pustiu Mi-am ridicat mâna spre ei şi le-am jurat că nu-i voi duce în ţara pe care le-o hotărâsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;

16. şi aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele şi n-au urmat legile Mele şi pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.

17. Dar M-am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit şi nu i-am stârpit în pustiu.

18. Atunci am zis fiilor lor în pustiu: „Nu vă luaţi după rânduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!

19. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le.

20. Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

21. Dar fiii s-au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit şi n-au împlinit poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, şi au pângărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mânia împotriva lor în pustiu.

22. Dar Mi-am tras mâna înapoi şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.

23. În pustiu, Mi-am ridicat iarăşi mâna spre ei şi le-am jurat că am să-i împrăştii printre neamuri şi să-i risipesc în felurite ţări,

24. pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele Mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.

25. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască.

26. I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel şi să le arăt că Eu sunt Domnul.”

27. De aceea, fiul omului, vorbeşte casei lui Israel şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Părinţii voştri M-au batjocorit şi mai mult, arătându-se necredincioşi faţă de Mine.

28. Şi anume, când i-am dus în ţara pe care jurasem că le-o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mâncare care Mă mâniau, acolo şi-au ars miresmele de un miros plăcut şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură.

29. Eu i-am întrebat: „Ce sunt aceste înălţimi la care vă duceţi?” De aceea li s-a dat numele de „înălţimi” până în ziua de azi!

30. De aceea spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voiţi voi să vă spurcaţi în felul părinţilor voştri şi să curviţi alergând după urâciunile lor?

31. Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu mă voi lăsa întrebat de voi!

32. Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi când ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”

33. Pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.

34. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.

35. Vă voi aduce în pustiul popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi.

36. Cum M-am judecat cu părinţii voştri în pustiul ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi – zice Domnul Dumnezeu.

37. Vă voi trece pe sub toiag şi vă voi pune sub mustrarea legământului.

38. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe cei ce nu-Mi sunt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.

39. Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit şi nu veţi mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare şi cu idolii voştri!

40. Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel – zice Domnul Dumnezeu – acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre şi tot ce-Mi veţi închina.

41. Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care sunteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.

42. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi aduce înapoi în ţara lui Israel, în ţara pe care jurasem că o voi da părinţilor voştri.

43. Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.

44. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”

45. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

46. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre miazăzi şi vorbeşte împotriva locurilor de miazăzi! Proroceşte împotriva pădurii din câmpiile de miazăzi!

47. Spune pădurii de la miazăzi: „Ascultă cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi aprinde un foc în tine, care va mistui orice copac verde şi orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă, şi totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte.

48. Şi orice făptură va vedea că eu, Domnul, l-am aprins şi nu se va stinge nicidecum!”

49. Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule! Ei zic despre mine: „Omul acesta face întruna la pilde!”

2. Se aβirmă adeseori că legământul vechi, încheiat cu Avraam, a fost legământul faptelor, dar cel nou este legământul harului. De ce este greșită ideea aceasta? Ce texte biblice dovedesc că este vorba despre un singur legământ al harului? Ce texte arată că mântuirea nu a fost niciodată prin fapte, ci numai prin har?

3. De ce este numit acest legământ „legământul cel veșnic” (Evrei 13:20, Ezechiel 37:26)?

Evrei 13

20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

Ezechiel 37

26. Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna.

4. Dumnezeu a promis că nu va mai distruge niciodată lumea prin potop, iar semnul a fost curcubeul. Dacă potopul ar βi fost un eveniment local, ce valoare ar avea această făgăduinţă a Sa? Cum putem demonstra că negarea potopului global este practic un atac asupra Bibliei?

******

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

Ieremia 36

1. În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului:

2. „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!

3. Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.”

4. Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia, Domnul.

5. Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sunt închis şi nu pot să merg la Casa Domnului.

6. De aceea, du-te tu însuţi şi citeşte din carte ce ai scris în ea după spusele mele, şi anume cuvintele Domnului, citeşte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citeşti şi în auzul tuturor acelora din Iuda care vor veni din cetăţile lor.

7. Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului şi se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia şi urgia cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!”

8. Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise prorocul Ieremia şi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.

9. În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

10. Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.

11. Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,

12. s-a coborât la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate celelalte căpetenii.

13. Şi Mica le-a spus toate cuvintele pe care le auzise când citea Baruc în carte, în auzul poporului.

14. Atunci toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, să-i spună: „Ia în mână cartea din care ai citit în auzul poporului şi vino!” Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mână şi s-a dus la ei.

15. Ei i-au zis: „Şezi şi citeşte-o în auzul nostru.” Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.

16. Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alţii şi au zis lui Baruc: „Vom spune împăratului toate cuvintele acestea.”

17. Şi au mai pus lui Baruc următoarea întrebare: „Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!”

18. Baruc le-a răspuns: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.”

19. Căpeteniile au zis lui Baruc: „Du-te de te ascunde, tu şi Ieremia, ca să nu ştie nimeni unde sunteţi.”

20. Ei s-au dus apoi la împăratul în curte, lăsând cartea în odaia de scris a logofătului Elişama, şi au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului.

21. Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elişama şi a citit-o în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.

22. Împăratul şedea în casa de iarnă – căci era în luna a noua – şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.

23. După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.

24. Împăratul şi toţi slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat şi nu şi-au sfâşiat hainele.

25. Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat.

26. Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe logofătul Baruc şi pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.

27. După ce a ars împăratul cartea care cuprindea cuvintele pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:

28. „Ia din nou o altă carte şi scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda.

29. Şi despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Tu ai ars cartea aceasta zicând: „Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: „Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele”?”

30. De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: „Niciunul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua, şi la frig, noaptea.

31. Îl voi pedepsi, pe el, sămânţa lui şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor şi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am ameninţat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!”

32. Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

Precedent Următor

10 comentarii

emilia

6 iunie 2014 16:07

Scoala de Sabat Astazi

Domnul Hristos si Legea Sa

Lectiunea 10: Hristos, Legea si legamintele

Adevarul legamantului vesnic, descoperit de solii de la 1888, este intreita solie ingereasca cu adevarat. Fagaduinta legamantului lui Dumnezeu furnizeaza dinamica atat de esentiala pentru o viata crestina fericita si productiva.

Fagaduintele lui Dumnezeu facute lui Avraam sunt „Noul Legamant.” Pavel ne spune ca „legamantul” lui Dumnezeu cu Avraam a fost „fagaduinta” Sa facuta lui. „Un testament (legamant), pe care l-a intarit Dumnezeu mai inainte [in Hristos],” este „fagaduinta. …” (Gal. 3:17).

Noi citim care sunt aceste fagaduinte in Geneza: „[1] Voi face din tine un neam mare; [2] te voi binecuvanta [3] iti voi face un nume mare; [4] vei fi o binecuvantare. [5] voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta, [6] voi blestema pe cei ce te vor blestema; si [7] toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine” (Gen. 12:2, 3).

Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca nicio fagaduinta la randul lui! Avraam a facut singurul lucru bun pe care putea sa-l faca atunci cand el a raspuns cu credinta: „Avraam a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire” (Gen. 15:6). Aceasta este tot ceea ce ne cere si noua Dumnezeu sa facem.

Legamantul lui Dumnezeu este intotdeauna o fagaduinta unilaterala din partea Sa, deoarece El stie ca natura noastra este atat de slaba si pacatoasa incat noi nu putem sa ne tinem fagaduintele pe care I le facem Lui. Legamantul cel vechi „naste pentru robie,” spune Pavel (Gal. 4:24). Unii oameni din biserica chiar renunta din disperare, iar multi trec prin asa-numita lor „experienta crestina” fiind permanent sub un nor de descurajare.

Dar confuzia privind cele doua legaminte poate fi rezolvata foarte simplu. Problema este legata de „legea” care a fost data pe Mt. Sinai; modifica acea lege „Noul Legamant” care era fagaduinta simpla si directa pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Avraam si astfel noua?

In citiva pasi simpli, in Galateni, Pavel clarifica confuzia: Un „testament” sau legamant pe care il face oricine (chiar si al lui Dumnezeu!) nu poate fi anulat odata ce persoana care a facut testamentul moare (Gal. 3:15). In „testamentul” sau „legamantul” lui Dumnezeu El fagaduieste (si apoi a facut un juramant sfant) sa-i dea lui Avraam intregul pamant „in stapanire vesnica” (Gen. 17:8). Din moment ce doar „neprihanirea” poate „locui” pe „noul pamant” (2 Petru 3:13), fagaduinta trebuia sa includa si modalitatea de a-i face neprihaniti pe cei care cred fagaduinta lui Dumnezeu. Prin urmare, Noul Legamant trebuie sa fie esenta neprihanirii prin credinta.

Atunci cand oamenii fac un legamant, acesta este intotdeauna un contract. Tu faci asta si asta, si apoi eu voi face asta si asta. Dar Dumnezeu niciodata nu se targuieste cu noi. Legamantul Lui este intotdeauna o fagaduinta care contine totul, pe care El o face.

Dumnezeu a spus in mod explicit ca fagaduinta Sa era facuta descendentului lui Avraam (singular, „Samanta”) „care este Hristos.” Noi nu suntem lasati pe dinafara, dar noi intram pe scena numai fiind „in Hristos” prin adoptia prin credinta (vs. 16).

Deoarece Dumnezeu a facut fagaduinta Sa solemna lui Avraam (pe care el a intarit-o printr-un juramant), nimic sub cer nu poate schimba o iota, astfel incat Cele Zece Porunci pe Mt. Sinai date la 430 de ani dupa Avraam nu putea fi o caracteristica suplimentara pusa in „Noul Legamant” (Gal. 3:17).

Apoi Pavel pune intrebarea logica: atunci de ce a rostit Dumnezeu Cele Zece Porunci pe Mt. Sinai? Aceasta era o demonstratie care care inducea groaza, cu fulgere, un cutremur de pamant, foc si o granita mortala (vs. 19). Dumnezeu nu a avut nevoie sa-l bage in sperieti pe Avraam in acest fel! Tot ceea ce a avut El de facut pentru Avraam a fost sa scrie Cele Zece Porunci pe inima lui prin faptul ca totul era o veste atat de buna; apoi Avraam si-a gasit cea mai mare bucurie in ascultare. De ce nu a facut El la fel pentru Israel atunci cand erau adunati la Mt. Sinai, pe drumul lor spre Tara Fagaduita?

Pavel explica motivul pentru care legea a trebuit sa fie scrisa pe piatra: „legea … a fost adaugata din pricina calcarilor de lege” (Gal. 3:19). Dar care erau „calcarile de lege” ce au facut ca aceasta noua „accentuare” sau „subliniere” sa fie necesara?

Formarea Vechiului Legamant reprezinta raspunsul. Cand oamenii s-au adunat la Mt. Sinai, Dumnezeu i-a spus lui Moise sa reinnoiasca aceleasi fagaduinte ale „Noului Legamant” pe care El le-a facut tatalui lor Avraam: „Daca veti asculta (urechea deschisa) glasul Meu, si daca veti pazi [pretui] legamantul Meu [cu Avraam], veti fi ai Mei dintre toate popoarele” (Ex. 19:5).

Astfel Domnul a spus lui Israel, „Daca voi veti asculta glasul Meu si veti pretui fagaduinta pe care am facut-o tatalui vostru Avraam, veti fi o comoara speciala pentru Mine, mai presus de toate celelalte popoare.” Voi veti fi cap si nu coada; nu va fi nevoie ca niste mari imperii mondiale sa va asupreasca.

Dar Israel nu a inteles. Ei au facut o fagaduinta zadarnica, ceva ce Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca. „Vom face tot ce a zis Domnul!” (Ex. 19:8). Astfel, ei au format Vechiul Legamant.

Ce putea sa faca Dumnezeu? Daca ei nu tineau pasul cu El, atunci El trebuia sa se smereasca si sa tina pasul cu ei. Un lung ocol devenea acum inevitabil.

„Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta” (Gal. 3:24). Pavel a vazut Vechiul Legamant, sub care s-au asezat oamenii in mod voluntar, functionand ca pe un om care aplica disciplina, un politist, tinandu-l sub custodie pe Israel pana la timpul cand ei puteau sa-si gaseasca din nou libertatea in acel tip de indreptatire de care s-a bucurat tatal lor Avraam.

Deosebirea dintre Noul Legamant si Vechiul Legamant este pur si simplu „cine face fagaduinta.” In Noul Legamant este Dumnezeu; in Vechiul Legamant, este poporul. Iar implinirea fagaduintei depinde intru-totul de cine o face.

„Tutorele” sau „temnicerul” Vechiului Legamant l-a condus pe Israel prin secole de-a randul de istorie zbuciumata de suisuri si coborasuri, incepand cu Sinai pana la rastignirea de catre ei a propriului lor Mesia. Dar redesteptarile lor au fost intotdeauna zadarnicte de mentalitatea Vechiului Legamant, care producea pacatuire si apostazie.

Ce inseamna cele doua legaminte pentru noi astazi? Cele doua legaminte nu sunt dependente de timp, ca si cum oamenii din vechime erau in mod automat sub Vechiul Legamant, iar noi astazi suntem automat sub Noul Legamant. Au existat oameni in vremea Vechiului Testament care au trait sub Noul Legamant (Avraam, Moise, David); iar noi astazi putem trai sub Vechiul Legamant daca nu intelegem in mod clar si credem Evanghelia care elibereaza.

Chiar si o cantitate minuscula de idei tipice Vechiului Legamant amestecate cu concepte care fac parte din Evanghelie pot paraliza o experienta spirituala sanatoasa si produc incropeala care caracterizeaza atat de mult biserica din vremea sfarsitului. Incropeala poporului Sau este un amestec de fierbinte si rece care produce acea stare de greata lui Isus, incat El spune ca-i vine sa vomite (Rev. 3:17, 18). Vindecarea poate veni numai printr-o recuperare deplina a „adevarului Evangheliei” Noului Legamant.

Inteleasa corect, solia Noului Legamant face parte din lumina care urmeaza sa „lumineze pamantul cu slava” in orele finale ale istoriei acestei lumi (Apoc. 18:1-4). Multi, atunci cand aud vestea aceasta buna se vor trezi ca dintr-un vis. Toate cerintele lui Dumnezeu devin posibile, iar Cele Zece Porunci vor deveni pentru ei zece declaratii pretioase reprezentand vesti bune.

Răspunde

Marion

6 iunie 2014 18:35

Impresionat!

Răspunde

emilia

6 iunie 2014 19:59

Este noul legamant un picnic?

Noi avem de ales: putem trai sub Vechiul Legamant (calea populara pe care au mers oamenii timp de milenii), sau sub Noul Legamant. Iar daca noi alegem sa traim sub Noul Legamant, toate lucrurile din viata noastra vor merge ca pe roate, nu-i asa?

Daca mergem cu masina, toate luminile semafoarelor vor fi pe verde, special pentru noi; seful ne va mari salariul; sotul sau sotia ne va zambi cu drag; investitiile noastre vor prospera. Corect?

Isus in mod sigur a trait sub Noul Legamant, dar El de asemenea a murit sub acesta; inca din copilarie, El S-a confruntat cu o opozitie si hartuire constanta care L-au condus in cele din urma la cruce. Nu, a trai sub Noul Legamant nu este un picnic.

Ca student in „Scoala lui Hristos” tu esti supus unei discipline serioase, iubitoare (Ev. 12:5-10). Unele obstacole si dezamagiri s-ar putea sa fie bune pentru tine pe termen lung. Dar Domnul tempereaza incercarile noastre, dandu-ne fiecaruia dintre noi beneficiul intelepciunii infinite. Fiecaruia dintre noi ii este data o „masura de credinta” care face ca viata acolo unde providenta Sa ne-a asezat sa fie o bucurie linistita, constanta.

Chiar Isus, in intruparea Sa, a fost supus disciplinarii. Citim ca „El a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (5:8). Intr-o zi tu Ii vei multumi Domnului Isus pentru ca a „permis” sa treci prin anumite dezamagiri; fericirea ta prezenta poate fi mult amplificata anticipand acest lucru prin increderea ta in credinciosia Sa. Bucuria viitoare poate fi a ta in prezent prin credinta.

Primul mesaj pe care Isus l-a transmis ucenicilor adunati, dupa invierea Sa, a fost, „Pace voua” (Ioan 20:19). Acesta nu este un compliment zadarnic; pacea inimii este ceea ce iti doresti, iar El ti-o da astazi. „Va dau pacea Mea,” si asta in mijlocul incercarilor (vezi 14:27). Pacea vine atunci cand tu crezi fagaduintele Noului Legamant, toate cele sapte, care se gasesc in Geneza 12:2, 3.

S-ar putea sa fii nevoit sa inalti rugaciunea din Marcu 9:24: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Un scriitor intelept ne asigura ca noi niciodata nu putem pieri atata timp cat rostim aceasta rugaciune. Fiecare mica rugaciune pe care o inalti, facand aceasta alegere, te face mai puternic in Domnul.

–Robert J. Wieland

Răspunde

Ilie Cristian

6 iunie 2014 23:54

„Legamantul lui Dumnezeu este intotdeauna o fagaduinta unilaterala din partea Sa, deoarece El stie ca natura noastra este atat de slaba si pacatoasa incat noi nu putem sa ne tinem fagaduintele pe care I le facem Lui”. Emilia, Oare asa stau lucrurile, cum declara persoana care a redactat acest material? Iata ce spune Cuvantul Domnului in aceasta privinta: „Daca faci o juruinta Domnului Dumnezeului tau, sa nu pregeti s-o implinesti; caci Domnul Dumnezeul tau iti va cere socoteala, si te vei face vinovat de un pacat.”(Deut.23:21) Dar, poate ca „Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca nicio fagaduinta la randul lui”, asa cum se declara in materialul tau? „Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta”(Gen.12:1). Iata ca existau chestiuni concrete pe care Domnul le pretindea de la Avram si de care depindea totul, si pe care, cum stim, el le-a putut implini. Mai tarziu, cand Avram avusese si unele initiative personale, facand unele lucruri care nu erau „din incredintare”, deci nu puteau fi decat pacat, „cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana”(Gen.17:1). Peste mult timp, descriind luptele credintei din timpul incercarilor vietii lui, Domnul a declarat despre cel ce se chema de-acum Avraam, ca un semn al biruintei lui: ” Avraam a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele”(Gen.26:5). Si mai exista si alte exemple revelatoare in aceasta privinta in Sfanta Scriptura: despre Iacov, Domnul a spus ca „IN PUTEREA LUI, s’a luptat cu Dumnezeu; s-a luptat cu Ingerul, și a fost biruitor”(Osea12:3-4); despre David, in ciuda pacatelor in care a cazut, dar din care s-a ridicat biruitor prin pocainta: „robul Meu David, pe care l-am ales si care a pazit poruncile si legile Mele”(1Reg.11:34); despre Iov: „Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet. El se teme de Dumnezeu si se abate de la rau. El se tine tare in neprihanirea lui, si tu Ma indemni sa-l pierd fara pricina”(Iov.2:3).
Eu va repet din nou ca, asa cum s-a intamplat cu insisi Johnes si Waggoner, care s-au lasat sa fie despartiti de fratii lor din cauza lipsei de intelegere a acestora, si au alunecat in exact aceeasi problematica confuzionala- panteismul, tocmai prin uitarea care trebuie neaparat pastrata intre harul rascumparator si neprinirea standardului legii, intre increderea in Dumnezeul Mantuirii si credinciosia ascultarii de el in cadrul credintei, ca si intre deplinatatea rascumpararii in Domnul, Neprihanirea noastra, careia nu e nevoie si nu trebuie sa i se mai aduge nimic, si respectiv a consacrarii noastre in supunere fata de calauzirea si standardul legii Lui: voi si toti cei ce simpatizati aceste orientari, inyoarceti-va sa ascultati doar de ceea ce este Adevar!
Ceea ce reprezinta ‘noutatea’ legamantului odata cu implinirea prin Isus a Evangheliei, „puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede”, este ca ‘faptele bune’ pe care Scriptura afirma ca „Dumnezeu le-a pregatit mai dinainte ca sa umblam in ele” (contrar ideilor acestea fataliste ca nu putem putem face nimic realmente bun pana la ‘sigilare’), faptele bune, pe care cerul le asteapta si le apreciaza deci din partea noastra, chiar reprezinta neprihanirea traita prin credinta (sa nu uitam ca „fara fapte, credinta este moarta”), pentru ca sunt in sfarsit facute dintr-o motivatie neegoista, nemanjita de acest virus al pacatului, interesul personal, daca sunt facute „in Hristos”, din iubire ca raspuns la iubirea Lui. Aceasta inseamna faptul ca „nu se are in vedere fata omului”, caci „Dumnezeu se uita la inima”, adica la ce este in inima, de ce fac ceva care ar putea sau nu sa para bun, din adevarata iubire dezinteresata sau in mod egocentrist, pentru ceva ce este un interes pesonal… Si in felul acesta a scris legea Sa- care descrie spiritul iubirii- in inimile noastre, nascand in noi iubirea fata de Dumnezeu si neprihanirea- legea- caracterul Sau- prin ceea ce a facut El prin Isus pentru noi rascumparandu-ne si, pe de alta parte, „a condamnat pacatul in firea pamanteasca” (noi insine chiar suntem dezgustati de el) si ajungem sa spunem ca David, pentru ca iubim pe Datatorul legii: „cat de mult imi place legea Ta!”; sau, ca Iov, vom spune cu toata inima: „Domnul a dat si Domnul a luat. Laudat sa fie Numele Domnului”! Si, ca Avraam, chiar trebuind sa fim incercati pana la a simti ca in felul acesta ni se cere ceva gen „singurul tau… pe care-l iubesti”, vom asculta cu speranta, incredere si iubire pana la capat”, si se va putea spune si in dreptul nostru cum s-a spus despre el: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire”. Domnul nu minte si nici macar nu exagereaza. De aceea, aceasta ESTE neprihanire! Nu o minune prin care sa fim considerati biruitori, fara ca noi sa fi dus nici o lupta! Caci, spune Domnul, „celui ce va birui, ii voi da”… totul!

Răspunde

Ilie Cristian

6 iunie 2014 23:59

„uitarea echilibrului care trebuie neaparat pastrat intre…”

Răspunde

Ilie Cristian

7 iunie 2014 0:15

Da, cum sa mai cred ca as putea fi neprihanit cu atatea greseli… Nici oboseala, nici graba, n-ar trebui sa fie o scuza (sau poate, ar trebui sa reusim sa nu lasam sa aibe vreun loc in fiecare zi a vietii noastre?…). Dar, pe de alta parte, nu perfectionismul inseamna neprihanire! In schimb, Intelepciunea, care se vrea „imbratisata” pentru a ne putea „inalta”, este cu-adevarat, marele Castig!

Răspunde

Marion

7 iunie 2014 8:09

Ca o completare, cu permisiunea lui Ilie Cristian, la ceea ce a TREBUIT să împlinească Avraam pentru ca mai apoi Dumnezeu să il declare neprihănit a fost un lucru care nu a mai fost cerut niciodată de la nici un credincios, jertfirea lui Isaac. Nu mi se pare chiar ușoară această relație.

Tu vrei să fii luat la cer
Pe pat comod de flori,
Când alții luptă până pier
Dar sunt BIRUITORI!

Răspunde

Dana

7 iunie 2014 9:35

Vreau sa fac si eu o completare cu permisiunea ta Marion. Dumnezeu ia cerut acest lucru lui Avraam pentru a ne arata jertfa „Mielului junghiat de la intemeierea lumii”.

Dupa cum Avraam cu durere a acceptat ca Isaac sa fie dat ca jertfa, la fel si Dumnezeu cu mare durere a acceptat ca Fiul Sau sa moara. Dumnezeu a preferat sa se jertfeasca pe Sine in persoana Fiului Sau decat sa faca vreun rau unei singure fiinte pe care El a creato. Asta dovedeste foarte clar ca Dumnezeu nu distruge pe cel ce se razvrateste impotriva Sa.

„Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca aşteptând să-l pedepsească pe
păcătos pentru păcatul său. Păcătosul aduce el însuşi pedeapsa asupra lui. Propriile lui acţiuni declanşează o suită de circumstanţe care produc un rezultat sigur.
Fiecare călcare a Legii se întoarce împotriva păcătosului, lucrează în el o
schimbare a caracterului şi-l determină să păcătuiască din nou cu mai multă
uşurinţă. Alegând să păcătuiască, oamenii se despart de Dumnezeu, se desprind de
sursa binecuvântării, şi rezultatul sigur este ruina şi moartea” (EGW 1888
Materials, 1574).

Răspunde

ion

7 iunie 2014 11:06

Ilie ramasita nu va spune ca Iov „Domnul a luat” pentru ca ei vor intelege adevarul ascuns atata timp in spatele cortinei si care acum va fi dat la o parte in Hristos.Ramasita Mireasa va intelege caracterul nonviolent al caracterului Celui caruia i se inchina .Si Iov va intelege ce nu a inteles atunci. Pentru cercetatorul sincer Cartea lui Iov e una din acele pretioase descoperiri pe care Domnul o face cand sapam mai adanc ca dupa o comoara

Răspunde

Ilie Cristian

7 iunie 2014 17:48

Draga Ion, daca ai fi spus „pentru cercetatorul atent”, poate nu as fi adaugat nimic spuselor tale. Nu pentru ca n-ar fi nimic de adaugat, intotdeauna este ceva de adaugat intr-o lume a ‘libertatii’ de afirmare a personalitatilor. Dar tu pui in discutie sinceritatea… si adevarul nu e ‘de vanzare’.
In lume au iesit multe sloganuri, iar acesta, pe care-l expui si tu, este unul special. Sloganul este un adevar partial care este folosit intr-o generalizare fortata cu un scop demagogic. Partialul adevar cuprins in sloganul reprezentat de conceptul ‘Dumnezeului neviolent’ este ca Dumnezeul iubirii nu constrange, nu forteaza (si nici nu inseala sau manipuleaza), pentru ca principiul iubirii care-L caracterizeaza respecta intotdeauna libertatea de alegere a oricarei persoane ce poseda aceasta capacitate. In ce priveste insa tolerarea impasibila a raului, in universul caruia ii este Creator, Sustinator si Garant, si neimplicarea in apararea si salvartea celui nevinovat si nedreptatit, ca si in pedepsirea celui ce isi gaseste placerea in facerea raului, ei bine, aceasta ‘virtute’ a vremurilor moderne nu caracterizeaza pe „Cel Ce judeca tot pamantul” si „face dreptate”(Gen.18:25), „Cel Sfant”.

Răspunde

emilia

6 iunie 2014 16:07

Scoala de Sabat Astazi

Domnul Hristos si Legea Sa

Lectiunea 10: Hristos, Legea si legamintele

Adevarul legamantului vesnic, descoperit de solii de la 1888, este intreita solie ingereasca cu adevarat. Fagaduinta legamantului lui Dumnezeu furnizeaza dinamica atat de esentiala pentru o viata crestina fericita si productiva.

Fagaduintele lui Dumnezeu facute lui Avraam sunt „Noul Legamant.” Pavel ne spune ca „legamantul” lui Dumnezeu cu Avraam a fost „fagaduinta” Sa facuta lui. „Un testament (legamant), pe care l-a intarit Dumnezeu mai inainte [in Hristos],” este „fagaduinta. …” (Gal. 3:17).

Noi citim care sunt aceste fagaduinte in Geneza: „[1] Voi face din tine un neam mare; [2] te voi binecuvanta [3] iti voi face un nume mare; [4] vei fi o binecuvantare. [5] voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta, [6] voi blestema pe cei ce te vor blestema; si [7] toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine” (Gen. 12:2, 3).

Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca nicio fagaduinta la randul lui! Avraam a facut singurul lucru bun pe care putea sa-l faca atunci cand el a raspuns cu credinta: „Avraam a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire” (Gen. 15:6). Aceasta este tot ceea ce ne cere si noua Dumnezeu sa facem.

Legamantul lui Dumnezeu este intotdeauna o fagaduinta unilaterala din partea Sa, deoarece El stie ca natura noastra este atat de slaba si pacatoasa incat noi nu putem sa ne tinem fagaduintele pe care I le facem Lui. Legamantul cel vechi „naste pentru robie,” spune Pavel (Gal. 4:24). Unii oameni din biserica chiar renunta din disperare, iar multi trec prin asa-numita lor „experienta crestina” fiind permanent sub un nor de descurajare.

Dar confuzia privind cele doua legaminte poate fi rezolvata foarte simplu. Problema este legata de „legea” care a fost data pe Mt. Sinai; modifica acea lege „Noul Legamant” care era fagaduinta simpla si directa pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Avraam si astfel noua?

In citiva pasi simpli, in Galateni, Pavel clarifica confuzia: Un „testament” sau legamant pe care il face oricine (chiar si al lui Dumnezeu!) nu poate fi anulat odata ce persoana care a facut testamentul moare (Gal. 3:15). In „testamentul” sau „legamantul” lui Dumnezeu El fagaduieste (si apoi a facut un juramant sfant) sa-i dea lui Avraam intregul pamant „in stapanire vesnica” (Gen. 17:8). Din moment ce doar „neprihanirea” poate „locui” pe „noul pamant” (2 Petru 3:13), fagaduinta trebuia sa includa si modalitatea de a-i face neprihaniti pe cei care cred fagaduinta lui Dumnezeu. Prin urmare, Noul Legamant trebuie sa fie esenta neprihanirii prin credinta.

Atunci cand oamenii fac un legamant, acesta este intotdeauna un contract. Tu faci asta si asta, si apoi eu voi face asta si asta. Dar Dumnezeu niciodata nu se targuieste cu noi. Legamantul Lui este intotdeauna o fagaduinta care contine totul, pe care El o face.

Dumnezeu a spus in mod explicit ca fagaduinta Sa era facuta descendentului lui Avraam (singular, „Samanta”) „care este Hristos.” Noi nu suntem lasati pe dinafara, dar noi intram pe scena numai fiind „in Hristos” prin adoptia prin credinta (vs. 16).

Deoarece Dumnezeu a facut fagaduinta Sa solemna lui Avraam (pe care el a intarit-o printr-un juramant), nimic sub cer nu poate schimba o iota, astfel incat Cele Zece Porunci pe Mt. Sinai date la 430 de ani dupa Avraam nu putea fi o caracteristica suplimentara pusa in „Noul Legamant” (Gal. 3:17).

Apoi Pavel pune intrebarea logica: atunci de ce a rostit Dumnezeu Cele Zece Porunci pe Mt. Sinai? Aceasta era o demonstratie care care inducea groaza, cu fulgere, un cutremur de pamant, foc si o granita mortala (vs. 19). Dumnezeu nu a avut nevoie sa-l bage in sperieti pe Avraam in acest fel! Tot ceea ce a avut El de facut pentru Avraam a fost sa scrie Cele Zece Porunci pe inima lui prin faptul ca totul era o veste atat de buna; apoi Avraam si-a gasit cea mai mare bucurie in ascultare. De ce nu a facut El la fel pentru Israel atunci cand erau adunati la Mt. Sinai, pe drumul lor spre Tara Fagaduita?

Pavel explica motivul pentru care legea a trebuit sa fie scrisa pe piatra: „legea … a fost adaugata din pricina calcarilor de lege” (Gal. 3:19). Dar care erau „calcarile de lege” ce au facut ca aceasta noua „accentuare” sau „subliniere” sa fie necesara?

Formarea Vechiului Legamant reprezinta raspunsul. Cand oamenii s-au adunat la Mt. Sinai, Dumnezeu i-a spus lui Moise sa reinnoiasca aceleasi fagaduinte ale „Noului Legamant” pe care El le-a facut tatalui lor Avraam: „Daca veti asculta (urechea deschisa) glasul Meu, si daca veti pazi [pretui] legamantul Meu [cu Avraam], veti fi ai Mei dintre toate popoarele” (Ex. 19:5).

Astfel Domnul a spus lui Israel, „Daca voi veti asculta glasul Meu si veti pretui fagaduinta pe care am facut-o tatalui vostru Avraam, veti fi o comoara speciala pentru Mine, mai presus de toate celelalte popoare.” Voi veti fi cap si nu coada; nu va fi nevoie ca niste mari imperii mondiale sa va asupreasca.

Dar Israel nu a inteles. Ei au facut o fagaduinta zadarnica, ceva ce Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca. „Vom face tot ce a zis Domnul!” (Ex. 19:8). Astfel, ei au format Vechiul Legamant.

Ce putea sa faca Dumnezeu? Daca ei nu tineau pasul cu El, atunci El trebuia sa se smereasca si sa tina pasul cu ei. Un lung ocol devenea acum inevitabil.

„Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta” (Gal. 3:24). Pavel a vazut Vechiul Legamant, sub care s-au asezat oamenii in mod voluntar, functionand ca pe un om care aplica disciplina, un politist, tinandu-l sub custodie pe Israel pana la timpul cand ei puteau sa-si gaseasca din nou libertatea in acel tip de indreptatire de care s-a bucurat tatal lor Avraam.

Deosebirea dintre Noul Legamant si Vechiul Legamant este pur si simplu „cine face fagaduinta.” In Noul Legamant este Dumnezeu; in Vechiul Legamant, este poporul. Iar implinirea fagaduintei depinde intru-totul de cine o face.

„Tutorele” sau „temnicerul” Vechiului Legamant l-a condus pe Israel prin secole de-a randul de istorie zbuciumata de suisuri si coborasuri, incepand cu Sinai pana la rastignirea de catre ei a propriului lor Mesia. Dar redesteptarile lor au fost intotdeauna zadarnicte de mentalitatea Vechiului Legamant, care producea pacatuire si apostazie.

Ce inseamna cele doua legaminte pentru noi astazi? Cele doua legaminte nu sunt dependente de timp, ca si cum oamenii din vechime erau in mod automat sub Vechiul Legamant, iar noi astazi suntem automat sub Noul Legamant. Au existat oameni in vremea Vechiului Testament care au trait sub Noul Legamant (Avraam, Moise, David); iar noi astazi putem trai sub Vechiul Legamant daca nu intelegem in mod clar si credem Evanghelia care elibereaza.

Chiar si o cantitate minuscula de idei tipice Vechiului Legamant amestecate cu concepte care fac parte din Evanghelie pot paraliza o experienta spirituala sanatoasa si produc incropeala care caracterizeaza atat de mult biserica din vremea sfarsitului. Incropeala poporului Sau este un amestec de fierbinte si rece care produce acea stare de greata lui Isus, incat El spune ca-i vine sa vomite (Rev. 3:17, 18). Vindecarea poate veni numai printr-o recuperare deplina a „adevarului Evangheliei” Noului Legamant.

Inteleasa corect, solia Noului Legamant face parte din lumina care urmeaza sa „lumineze pamantul cu slava” in orele finale ale istoriei acestei lumi (Apoc. 18:1-4). Multi, atunci cand aud vestea aceasta buna se vor trezi ca dintr-un vis. Toate cerintele lui Dumnezeu devin posibile, iar Cele Zece Porunci vor deveni pentru ei zece declaratii pretioase reprezentand vesti bune.

Răspunde
Marion

6 iunie 2014 18:35

Impresionat!

Răspunde
emilia

6 iunie 2014 19:59

Este noul legamant un picnic?

Noi avem de ales: putem trai sub Vechiul Legamant (calea populara pe care au mers oamenii timp de milenii), sau sub Noul Legamant. Iar daca noi alegem sa traim sub Noul Legamant, toate lucrurile din viata noastra vor merge ca pe roate, nu-i asa?

Daca mergem cu masina, toate luminile semafoarelor vor fi pe verde, special pentru noi; seful ne va mari salariul; sotul sau sotia ne va zambi cu drag; investitiile noastre vor prospera. Corect?

Isus in mod sigur a trait sub Noul Legamant, dar El de asemenea a murit sub acesta; inca din copilarie, El S-a confruntat cu o opozitie si hartuire constanta care L-au condus in cele din urma la cruce. Nu, a trai sub Noul Legamant nu este un picnic.

Ca student in „Scoala lui Hristos” tu esti supus unei discipline serioase, iubitoare (Ev. 12:5-10). Unele obstacole si dezamagiri s-ar putea sa fie bune pentru tine pe termen lung. Dar Domnul tempereaza incercarile noastre, dandu-ne fiecaruia dintre noi beneficiul intelepciunii infinite. Fiecaruia dintre noi ii este data o „masura de credinta” care face ca viata acolo unde providenta Sa ne-a asezat sa fie o bucurie linistita, constanta.

Chiar Isus, in intruparea Sa, a fost supus disciplinarii. Citim ca „El a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (5:8). Intr-o zi tu Ii vei multumi Domnului Isus pentru ca a „permis” sa treci prin anumite dezamagiri; fericirea ta prezenta poate fi mult amplificata anticipand acest lucru prin increderea ta in credinciosia Sa. Bucuria viitoare poate fi a ta in prezent prin credinta.

Primul mesaj pe care Isus l-a transmis ucenicilor adunati, dupa invierea Sa, a fost, „Pace voua” (Ioan 20:19). Acesta nu este un compliment zadarnic; pacea inimii este ceea ce iti doresti, iar El ti-o da astazi. „Va dau pacea Mea,” si asta in mijlocul incercarilor (vezi 14:27). Pacea vine atunci cand tu crezi fagaduintele Noului Legamant, toate cele sapte, care se gasesc in Geneza 12:2, 3.

S-ar putea sa fii nevoit sa inalti rugaciunea din Marcu 9:24: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Un scriitor intelept ne asigura ca noi niciodata nu putem pieri atata timp cat rostim aceasta rugaciune. Fiecare mica rugaciune pe care o inalti, facand aceasta alegere, te face mai puternic in Domnul.

–Robert J. Wieland

Răspunde
Ilie Cristian

6 iunie 2014 23:54

„Legamantul lui Dumnezeu este intotdeauna o fagaduinta unilaterala din partea Sa, deoarece El stie ca natura noastra este atat de slaba si pacatoasa incat noi nu putem sa ne tinem fagaduintele pe care I le facem Lui”. Emilia, Oare asa stau lucrurile, cum declara persoana care a redactat acest material? Iata ce spune Cuvantul Domnului in aceasta privinta: „Daca faci o juruinta Domnului Dumnezeului tau, sa nu pregeti s-o implinesti; caci Domnul Dumnezeul tau iti va cere socoteala, si te vei face vinovat de un pacat.”(Deut.23:21) Dar, poate ca „Dumnezeu nu i-a cerut niciodata lui Avraam sa faca nicio fagaduinta la randul lui”, asa cum se declara in materialul tau? „Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta”(Gen.12:1). Iata ca existau chestiuni concrete pe care Domnul le pretindea de la Avram si de care depindea totul, si pe care, cum stim, el le-a putut implini. Mai tarziu, cand Avram avusese si unele initiative personale, facand unele lucruri care nu erau „din incredintare”, deci nu puteau fi decat pacat, „cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana”(Gen.17:1). Peste mult timp, descriind luptele credintei din timpul incercarilor vietii lui, Domnul a declarat despre cel ce se chema de-acum Avraam, ca un semn al biruintei lui: ” Avraam a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele”(Gen.26:5). Si mai exista si alte exemple revelatoare in aceasta privinta in Sfanta Scriptura: despre Iacov, Domnul a spus ca „IN PUTEREA LUI, s’a luptat cu Dumnezeu; s-a luptat cu Ingerul, și a fost biruitor”(Osea12:3-4); despre David, in ciuda pacatelor in care a cazut, dar din care s-a ridicat biruitor prin pocainta: „robul Meu David, pe care l-am ales si care a pazit poruncile si legile Mele”(1Reg.11:34); despre Iov: „Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet. El se teme de Dumnezeu si se abate de la rau. El se tine tare in neprihanirea lui, si tu Ma indemni sa-l pierd fara pricina”(Iov.2:3).
Eu va repet din nou ca, asa cum s-a intamplat cu insisi Johnes si Waggoner, care s-au lasat sa fie despartiti de fratii lor din cauza lipsei de intelegere a acestora, si au alunecat in exact aceeasi problematica confuzionala- panteismul, tocmai prin uitarea care trebuie neaparat pastrata intre harul rascumparator si neprinirea standardului legii, intre increderea in Dumnezeul Mantuirii si credinciosia ascultarii de el in cadrul credintei, ca si intre deplinatatea rascumpararii in Domnul, Neprihanirea noastra, careia nu e nevoie si nu trebuie sa i se mai aduge nimic, si respectiv a consacrarii noastre in supunere fata de calauzirea si standardul legii Lui: voi si toti cei ce simpatizati aceste orientari, inyoarceti-va sa ascultati doar de ceea ce este Adevar!
Ceea ce reprezinta ‘noutatea’ legamantului odata cu implinirea prin Isus a Evangheliei, „puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede”, este ca ‘faptele bune’ pe care Scriptura afirma ca „Dumnezeu le-a pregatit mai dinainte ca sa umblam in ele” (contrar ideilor acestea fataliste ca nu putem putem face nimic realmente bun pana la ‘sigilare’), faptele bune, pe care cerul le asteapta si le apreciaza deci din partea noastra, chiar reprezinta neprihanirea traita prin credinta (sa nu uitam ca „fara fapte, credinta este moarta”), pentru ca sunt in sfarsit facute dintr-o motivatie neegoista, nemanjita de acest virus al pacatului, interesul personal, daca sunt facute „in Hristos”, din iubire ca raspuns la iubirea Lui. Aceasta inseamna faptul ca „nu se are in vedere fata omului”, caci „Dumnezeu se uita la inima”, adica la ce este in inima, de ce fac ceva care ar putea sau nu sa para bun, din adevarata iubire dezinteresata sau in mod egocentrist, pentru ceva ce este un interes pesonal… Si in felul acesta a scris legea Sa- care descrie spiritul iubirii- in inimile noastre, nascand in noi iubirea fata de Dumnezeu si neprihanirea- legea- caracterul Sau- prin ceea ce a facut El prin Isus pentru noi rascumparandu-ne si, pe de alta parte, „a condamnat pacatul in firea pamanteasca” (noi insine chiar suntem dezgustati de el) si ajungem sa spunem ca David, pentru ca iubim pe Datatorul legii: „cat de mult imi place legea Ta!”; sau, ca Iov, vom spune cu toata inima: „Domnul a dat si Domnul a luat. Laudat sa fie Numele Domnului”! Si, ca Avraam, chiar trebuind sa fim incercati pana la a simti ca in felul acesta ni se cere ceva gen „singurul tau… pe care-l iubesti”, vom asculta cu speranta, incredere si iubire pana la capat”, si se va putea spune si in dreptul nostru cum s-a spus despre el: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire”. Domnul nu minte si nici macar nu exagereaza. De aceea, aceasta ESTE neprihanire! Nu o minune prin care sa fim considerati biruitori, fara ca noi sa fi dus nici o lupta! Caci, spune Domnul, „celui ce va birui, ii voi da”… totul!

Răspunde
Ilie Cristian

6 iunie 2014 23:59

„uitarea echilibrului care trebuie neaparat pastrat intre…”

Răspunde
Ilie Cristian

7 iunie 2014 0:15

Da, cum sa mai cred ca as putea fi neprihanit cu atatea greseli… Nici oboseala, nici graba, n-ar trebui sa fie o scuza (sau poate, ar trebui sa reusim sa nu lasam sa aibe vreun loc in fiecare zi a vietii noastre?…). Dar, pe de alta parte, nu perfectionismul inseamna neprihanire! In schimb, Intelepciunea, care se vrea „imbratisata” pentru a ne putea „inalta”, este cu-adevarat, marele Castig!

Răspunde
Marion

7 iunie 2014 8:09

Ca o completare, cu permisiunea lui Ilie Cristian, la ceea ce a TREBUIT să împlinească Avraam pentru ca mai apoi Dumnezeu să il declare neprihănit a fost un lucru care nu a mai fost cerut niciodată de la nici un credincios, jertfirea lui Isaac. Nu mi se pare chiar ușoară această relație.

Tu vrei să fii luat la cer
Pe pat comod de flori,
Când alții luptă până pier
Dar sunt BIRUITORI!

Răspunde
Dana

7 iunie 2014 9:35

Vreau sa fac si eu o completare cu permisiunea ta Marion. Dumnezeu ia cerut acest lucru lui Avraam pentru a ne arata jertfa „Mielului junghiat de la intemeierea lumii”.

Dupa cum Avraam cu durere a acceptat ca Isaac sa fie dat ca jertfa, la fel si Dumnezeu cu mare durere a acceptat ca Fiul Sau sa moara. Dumnezeu a preferat sa se jertfeasca pe Sine in persoana Fiului Sau decat sa faca vreun rau unei singure fiinte pe care El a creato. Asta dovedeste foarte clar ca Dumnezeu nu distruge pe cel ce se razvrateste impotriva Sa.

„Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca aşteptând să-l pedepsească pe
păcătos pentru păcatul său. Păcătosul aduce el însuşi pedeapsa asupra lui. Propriile lui acţiuni declanşează o suită de circumstanţe care produc un rezultat sigur.
Fiecare călcare a Legii se întoarce împotriva păcătosului, lucrează în el o
schimbare a caracterului şi-l determină să păcătuiască din nou cu mai multă
uşurinţă. Alegând să păcătuiască, oamenii se despart de Dumnezeu, se desprind de
sursa binecuvântării, şi rezultatul sigur este ruina şi moartea” (EGW 1888
Materials, 1574).

Răspunde
ion

7 iunie 2014 11:06

Ilie ramasita nu va spune ca Iov „Domnul a luat” pentru ca ei vor intelege adevarul ascuns atata timp in spatele cortinei si care acum va fi dat la o parte in Hristos.Ramasita Mireasa va intelege caracterul nonviolent al caracterului Celui caruia i se inchina .Si Iov va intelege ce nu a inteles atunci. Pentru cercetatorul sincer Cartea lui Iov e una din acele pretioase descoperiri pe care Domnul o face cand sapam mai adanc ca dupa o comoara

Răspunde
Ilie Cristian

7 iunie 2014 17:48

Draga Ion, daca ai fi spus „pentru cercetatorul atent”, poate nu as fi adaugat nimic spuselor tale. Nu pentru ca n-ar fi nimic de adaugat, intotdeauna este ceva de adaugat intr-o lume a ‘libertatii’ de afirmare a personalitatilor. Dar tu pui in discutie sinceritatea… si adevarul nu e ‘de vanzare’.
In lume au iesit multe sloganuri, iar acesta, pe care-l expui si tu, este unul special. Sloganul este un adevar partial care este folosit intr-o generalizare fortata cu un scop demagogic. Partialul adevar cuprins in sloganul reprezentat de conceptul ‘Dumnezeului neviolent’ este ca Dumnezeul iubirii nu constrange, nu forteaza (si nici nu inseala sau manipuleaza), pentru ca principiul iubirii care-L caracterizeaza respecta intotdeauna libertatea de alegere a oricarei persoane ce poseda aceasta capacitate. In ce priveste insa tolerarea impasibila a raului, in universul caruia ii este Creator, Sustinator si Garant, si neimplicarea in apararea si salvartea celui nevinovat si nedreptatit, ca si in pedepsirea celui ce isi gaseste placerea in facerea raului, ei bine, aceasta ‘virtute’ a vremurilor moderne nu caracterizeaza pe „Cel Ce judeca tot pamantul” si „face dreptate”(Gen.18:25), „Cel Sfant”.

Răspunde

Studiu suplimentar

Studiul X – Trimestrul II

Exodul 20

[luni, 23 decembrie] Cu ochii la Isus

[duminică, 22 decembrie] Întâlnirea din Galileea

[sâmbătă, 21 decembrie] Încheierea: Cunoașterea lui Isus și a Cuvântului Său

TRATAMENT CU VORBE

DE-AJUNS ESTE SUFICIENT

SFÂRȘITUL LUPTEI

LUMINĂ ÎN ÎNTUNERIC

ADEVĂRAT?

O CÂNTARE NOUĂ!