De la relaţie distrusă la prietenie

Studiul 12 – Trimestrul III

Duminica , 15 septembrie 2013

 

Pavel şi Barnaba formau o echipă în lucrarea de mărturisire despre Domnul Isus. La un moment dat, a apărut între ei un motiv de dispută: Pavel nu putea accepta ca Ioan Marcu să li se alăture din nou, după ce, într-o ocazie anterioară, îi abandonase şi se întorsese acasă, speriat de riscurile pe care le presupunea predicarea Evangheliei (Faptele 15:36-39).

Fapte 15

36. După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”

37. Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;

38. dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor.

39. Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru.

„Faptul că i-a părăsit l-a determinat pe Pavel să-l judece pe Marcu nefavorabil, ba chiar cu asprime pentru o vreme. De cealaltă parte, Barnaba era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experienţă. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calităţi care aveau să-l pregătească să fie un lucrător folositor pentru Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 170

Dumnezeu lucra prin toţi aceşti trei bărbaţi, însă era nevoie ca problemele ivite între ei să fie rezolvate. Pavel, predicatorul harului, trebuia să îi arate har tânărului predicator care îl dezamăgise. Apostolul iertării trebuia să ierte. Pentru un timp, Ioan Marcu s-a dezvoltat sub îndrumarea lui Barnaba şi, în cele din urmă, Pavel a fost impresionat de schimbările produse în viaţa acestui tânăr.

1. Ce ştim despre refacerea relaţiei lui Pavel cu Ioan Marcu şi despre încrederea pe care a căpătat-o în el? Coloseni 4:10,11; 2 Timotei 4:11.

Coloseni 4

11. şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.

12. Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.

2 Timotei 4

11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.

Biblia nu prezintă detalii despre împrejurările în care a avut loc împăcarea lui Pavel cu Ioan Marcu, dar un lucru îl subliniază clar: tânărul predicator a devenit unul dintre colegii demni de încredere ai apostolului. Observăm că Pavel îl recomandă cu multă căldură bisericii din Colose, spunând că el şi Aristarh „sunt… singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. De asemenea, spre sfârşitul vieţii, Pavel îi cere lui Timotei să îl aducă pe Ioan Marcu la Roma, spunând: „… căci el îmi este de folos pentru slujbă”. Lucrarea a prosperat datorită contribuţiei acestui tânăr pe care reiese clar că îl iertase. Odată bariera dată la o parte, cei doi au putut colabora pentru înaintarea cauzei Evangheliei.

Cum ne putem forma obiceiul de a-i ierta pe cei care ne-au rănit sau ne-au dezamăgit? Totuşi, din ce motiv iertarea nu presupune neapărat şi refacerea relaţiei? De ce nu este necesar întotdeauna ca lucrul acesta să aibă loc?

*******

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III

Psalmii 39

 

1. (Către mai marele cântăreţilor: către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”

2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.

3. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:

4. „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

5. Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)

6. Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

7. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

8. Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

9. Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

10. Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

11. Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

12. Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

13. Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO