Studiu suplimentar

Studiul 4

Vineri , 25 ianuarie 2013

 

Biblia este cartea care ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre relaţia Sa cu oamenii şi cu lumea noastră. Evenimentele petrecute în săptămâna creaţiunii sunt unice şi supranaturale. Ele depăşesc posibilităţile cercetării ştiinţifice din cel puţin două motive. În primul rând, sunt evenimente singulare, adică s-au petrecut o singură dată. Ştiinţa nu poate studia astfel de evenimente care nu pot fi repetate sau testate în circumstanţe diferite. În al doilea rând, ele au o cauză supranaturală, au fost evenimente speciale, acţiuni directe ale lui Dumnezeu. Ştiinţa se ocupă numai de cauze secundare şi nu acceptă (cel puţin nu a acceptat până în prezent) vreo explicaţie care să pună evenimentele pe seama intervenţiei directe a lui Dumnezeu. Dat fiind faptul că evenimentele acestea sunt unice şi supranaturale, ele depăşesc capacitatea ştiinţei de a le explica.

Ideea aceasta este importantă întrucât concepţia noastră despre origini are un impact semnificativ asupra concepţiei despre natura omului şi despre identitatea noastră. Înţelegerea originilor noastre este atât de importantă, încât Dumnezeu a aşezat această temă chiar în introducerea Bibliei. Întregul mesaj al Bibliei se bazează pe istoricitatea relatării creaţiunii. A afirma că putem afla adevărata istorie a lumii noastre prin intermediul ştiinţei înseamnă a afirma că ea poate fi explicată fără a admite intervenţia directă a lui Dumnezeu, o eroare care dă naştere la un şir întreg de alte erori.

„Oamenii se vor strădui să explice lucrarea de creaţiune prin intermediul cauzelor naturale, fapt pe care Dumnezeu nu l-a descoperit niciodată. Dar ştiinţa omenească nu poate cerceta tainele Dumnezeului cerului şi nu poate explica lucrările uluitoare ale creaţiunii, care au fost o minune a puterii Sale, tot la fel cum nu poate arăta cum a venit Dumnezeu la existenţă.” (The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 89)

Întrebări pentru discuţie

1. Avem vreo dovadă că scriitorii Bibliei ar fi avut concepţii diferite despre creaţiune sau că vreunul dintre ei se îndoia de veridicitatea vreunui pasaj din Geneza? De ce este important răspunsul la această întrebare?

2. Ce argumente crezi că ar aduce unii pentru a susţine că natura nu este proiectată de o Fiinţă inteligentă?

3. Isus a recunoscut autoritatea lui Moise (Luca 16:29-31) şi veridicitatea istoriei creaţiunii (Marcu 2:27,28; Matei 19:4-6). Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de istoria creaţiunii?

Luca 16

29. Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.”

30. „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”

31. Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Marcu 2

27. Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28. aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

Matei 19

4. Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască

5. şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?

6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO