Denumirile ceremoniilor sfinte

Studiul 9

Duminica , 25 noiembrie 2012

 

În prima perioadă a bisericii creştine, credincioşii din est, unde se vorbea în principal greaca, utilizau cuvântul mysterion („taină”) pentru a face referire la ceremoniile creştine sacre. În partea de vest, unde predomina limba latină, termenul folosit era sacramentum („sacrament”). Sacramentul era jurământul rostit de un soldat roman prin care acesta îşi declara supunerea faţă de ordinele comandantului. Cei care foloseau acest cuvânt considerau că el exprima cu precizie natura ritualurilor sacre. Totuşi, cu timpul, el a căpătat sensul de act care avea o putere interioară nevăzută. Biserica din Evul Mediu identifica şapte acte de acest fel, (numite „sacramente”), pe care le considera ca fiind mijloacele prin care era revărsat harul în sufletul omului.

În timpul Reformei, sacramentele au început să fie supuse cercetării şi criticilor. Mulţi erau de părere că denumirea de sacrament era compromisă. Se simţea nevoia după o nouă denumire şi a fost ales cuvântul rânduială, care provine din verbul „a rândui”. Astfel, rânduiala este actul special pe care Hristos Însuşi l-a instituit şi l-a poruncit. Prin participarea la „rânduielile” creştine ne arătăm supunerea şi loialitatea faţă de Isus, Domnul nostru. Adventiştii de ziua a şaptea consideră că botezul, spălarea picioarelor şi Cina Domnului sunt rânduielile sau actele prin care ne manifestăm loialitatea faţă de Hristos. Ele sunt nişte acte simbolice prin care ne exprimăm credinţa.

1. Citeşte Matei 28:19,20; Ioan 13:14 şi 1 Corinteni 11:23-26. În ce măsură se susţine aici ideea că aceste acte sfinte trebuie considerate nişte „rânduieli”?

Matei 28

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Ioan 13

14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

1 Corinteni 11

23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

25. Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

„Rânduielile” sunt importante şi îşi au locul lor, dar ele nu sunt nişte canale ale harului sau nişte acte prin care ne câştigăm mântuirea sau prin care obţinem merite înaintea lui Dumnezeu. Păcatul şi efectele acestuia asupra noastră sunt o problemă prea serioasă pentru ca ceremoniile, chiar şi cele instituite de Hristos Însuşi, să aibă capacitatea de a ne răscumpăra. Numai moartea lui Isus pe cruce era de ajuns pentru mântuirea unor oameni atât de adânc căzuţi în păcat, cum suntem noi.

În concepţia noastră, rânduielile sunt nişte reprezentări exterioare ale recunoştinţei noastre pentru ce a făcut Hristos pentru noi şi ale unirii noastre cu El (cu tot ce presupune această unire) şi servesc tocmai acestui scop. Ele sunt un mijloc către un scop şi nu un scop în sine.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO