Sfinţenia lui Dumnezeu
Studiul 5
28 ianuarie 2012
Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Matei 11:10; Marcu 1:2; Geneza 2:3; Iov 42:5,6; Luca 5:1-11; 4:31-36; Isaia 6:1-3; Apocalipsa 4:8,9.
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!” (Psalmii 99:9)
Gândul central: Scriptura acordă o atenţie deosebită sfinţeniei lui Dumnezeu. Ce ne spune această trăsătură despre caracterul lui Dumnezeu şi despre importanţa ei pentru Planul de Mântuire?
Una dintre premisele fundamentale de la care pornesc toţi scriitorii Bibliei este aceea că Dumnezeul cerului există. Niciunul dintre ei nu se îndoieşte vreodată de acest fapt şi niciunul nu face vreo încercare de a-l demonstra. Existenţa lui Dumnezeu este un lucru dat, un punct de pornire, un fel de axiomă.
În cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, găsim totuşi o descriere detaliată a caracterului lui Dumnezeu şi ni se arată ce face El pentru noi, fiinţele căzute, ca să ne răscumpere.
Studiul din săptămâna aceasta are ca temă un aspect fundamental al naturii lui Dumnezeu: sfinţenia Sa. Este adevărat că Dumnezeu este dragoste. Este adevărat că El ne îndeamnă să-L numim „Tată”. Este adevărat că El este răbdător, iertător şi preocupat de noi.
Dar, potrivit Scripturii, sfinţenia Sa este fundamentală pentru concepţia noastră despre El. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, sfinţenia stă la baza descoperirii Sale de Sine. Tema aceasta revine într-un fel sau altul în întreaga Scriptură.
Dar ce înseamnă că Dumnezeu este sfânt? Ce ne spune Biblia despre sfinţenia Sa? Şi cum ne raportăm noi, nişte fiinţe nesfinte, la un astfel de Dumnezeu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO