Condamnarea şi harul

Studiul 4

Miercuri , 25 ianuarie 2012

 

5. Citeşte Ioan 3:17-21. Ce ne spun aceste versete despre judecată? Dar despre har? Ce descoperim aici despre relaţia dintre har şi judecată?

Ioan 3

17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

18. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

19. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Cuvântul tradus cu „să judece”, în versetul 17, este redat în alte versiuni prin „să condamne”. Contextul justifică utilizarea acestui sens, întrucât Dumnezeu a arătat clar în numeroase alte locuri că lumea avea să fie judecată şi condamnată.

În acest pasaj apar două teme strâns legate una de cealaltă: harul şi judecata. Păcatul, întunericul şi răul au făcut necesar ca Dumnezeul dreptăţii să judece şi să condamne aceste lucruri. Totodată, harul Său le oferă celor vinovaţi o cale de scăpare, pe care o pot afla prin credinţa în Isus Hristos.

Textul ne transmite următorul mesaj simplu: cel care crede în Isus nu este condamnat. Cel care crede este acoperit cu neprihănirea lui Hristos şi scapă de condamnare şi acum, şi la judecată.

6. Potrivit acestui pasaj, care este raţiunea condamnării?

Statutul implicit al fiecărui om este acela de condamnat, fiindcă toţi au păcătuit şi merită moartea pe care o aduce păcatul. Pasajul acesta contrazice ideea că, în mod automat, după ce Domnul S-a jertfit pe cruce, toţi oamenii au fost făcuţi neprihăniţi. De fapt, după acest moment, mântuirea a fost pusă la dispoziţia întregii omeniri condamnate, prin moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos, care a asigurat ispăşirea pentru fiecare fiinţă omenească. Toţi oamenii sunt condamnaţi, dar toţi cei care acceptă acest act prin harul lui Hristos sunt iertaţi, sunt făcuţi neprihăniţi şi sunt răscumpăraţi prin Isus. Condamnarea scrisă în dreptul numelui lor este anulată prin meritele lui Isus, iar ei stau înaintea lui Dumnezeu îmbrăcaţi în neprihănirea Sa desăvârşită.

De altfel, ce sens ar avea harul dacă nu ar exista ameninţarea condamnării? La fel ca ideea de condamnare, ideea de har implică existenţa unei judecăţi. Dacă nu ar exista judecată (şi condamnare), nu am simţi nevoia după har. Conceptul de har, în sine, presupune existenţa conceptului de condamnare. De aceea este imperios necesar să înţelegem relaţia dintre har şi judecată.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO