Studiul 10

Miercuri , 30 noiembrie 2011

6. Ce tip de legământ a vrut să încheie Dumnezeu cu poporul Său la Sinai? Ce lucruri comune există între acest legământ şi făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam? Ex. 6,2-8; 19,3-6; Deut. 32,10-12.

Exodul 6

2. Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul.
3. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul.”
4. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
5. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.
6. De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
7. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.
8. Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”

Exodul 19

3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Deuteronomul 32

10. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui.
11. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui:
12. Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.

La Sinai, Dumnezeu a dorit să încheie cu israeliţii acelaşi legământ pe care îl încheiase cu Avraam. Există câteva asemănări între cuvintele adresate de Dumnezeu lui Avraam în Geneza 12,1-3 şi cele adresate lui Moise în Exod 19. În ambele cazuri, se subliniază ceea ce va face El pentru poporul Său. El nu le cere israeliţilor să promită că vor face ceva anume pentru a obţine binecuvântările Sale, ci doar să asculte, ca urmare a acelor binecuvântări. Cuvintele ebraice din Exod 19,5, traduse cu „a asculta” şi „a păzi”, au sensul literal de „a auzi.” Dumnezeu nu Se referă aici la neprihănirea prin fapte. Dorinţa Sa era ca Israel să aibă credinţa pe care a avut-o Avraam (în cea mai mare parte a vieţii sale!) în făgăduinţele Sale.

Geneza 12

1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.

Exodul 19

1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai.
2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”
7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele.
11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai.
12. Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea.
13. Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.”
14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele.
15. Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.”
16. A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.
17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.
18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus.
21. Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.
22. Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.”
23. Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.”
24. Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.”
25. Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri.

7. Dacă legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu israeliţii pe Sinai este similar cu cel făcut cu Avraam, atunci de ce Pavel aseamănă Muntele Sinai cu experienţa negativă a lui Agar? Ex. 19,7-25; Evr. 8,6.7.

Evrei 8

6. Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

Legământul de la Sinai arăta spre păcătoşenia oamenilor şi spre remediul oferit de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care era ilustrat prin serviciile din Sanctuar. Neajunsul acestui legământ nu s-a datorat lui Dumnezeu, ci făgăduinţelor defectuoase făcute de popor (Evr. 8,6). Atitudinea israeliţilor faţă de făgăduinţele lui Dumnezeu nu a fost una de umilinţă şi de credinţă, ci de încredere în ei înşişi: „Vom face tot ce a zis Domnul!” (Ex. 19,8) După patru sute de ani de robie în Egipt, ei nu mai erau conştienţi de măreţia lui Dumnezeu şi de marea lor păcătoşenie. Ei au încercat să transforme legământul harului lui Dumnezeu într-un legământ al faptelor, la fel cum Avraam şi Sara au încercat să Îl ajute pe Dumnezeu să Îşi împlinească făgăduinţele. Agar este simbolul Muntelui Sinai, pentru că ea reprezintă eforturile oamenilor de a se mântui prin fapte.

Pavel nu declară că Legea dată pe Sinai ar fi rea sau că ar fi fost desfiinţată. El este preocupat de modul greşit în care se raportau galatenii la Lege. „În loc ca Legea să-i convingă că e absolut imposibil să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin păzirea ei, ea a trezit în ei hotărârea fermă de a depinde de resursele personale pentru a-I fi plăcuţi. Astfel, pentru credincioşii iudaizanţi, Legea nu a servit scopurilor harului, conducându-i la Hristos. Dimpotrivă, ea i-a despărţit de Hristos.” – O. Palmer Robertson, The Christ of the Covenants, pag. 181

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO