Cele două legăminte

Studiul 10

26 noiembrie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Galateni 4,21-31; Geneza 1,28; 2,2.3; 3,15; 15,1-6; Exodul 6,2-8; 19,3-6.

Text de memorat: „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.” (Galateni 4,31 u.p.)

Sabat după-amiază

Creştinii care resping autoritatea Vechiului Testament consideră că darea Legii pe Sinai e incompatibilă cu Evanghelia. Ei trag concluzia că legământul încheiat pe Sinai este simbolul unei perioade, al unei dispensaţiuni, în care mântuirea se baza pe ascultarea de Lege. Ei susţin că oamenii din vremea aceea nu au reuşit să respecte cerinţele Legii şi că, din acest motiv, Dumnezeu ar fi încheiat un legământ nou, un legământ al harului, prin meritele lui Isus Hristos. Prin urmare, ar exista două legăminte: vechiul legământ, bazat pe Lege, şi noul legământ, bazat pe har.

Concepţia aceasta este foarte răspândită, dar este greşită. Mântuirea nu a fost niciodată oferită pe baza ascultării de Lege; iudaismul biblic a fost încă de la început o religie a harului. Legalismul cu care s-a confruntat Pavel în Galatia era o pervertire a creştinismului şi a Vechiului Testament însuşi. Cele două legăminte nu reprezintă două perioade distincte din istoria omenirii, ci două atitudini distincte ale omului. Ele reprezintă două tipuri diferite de a ne raporta la Dumnezeu, tipuri apărute încă de pe vremea lui Cain şi Abel. Vechiul legământ îi reprezintă pe aceia care, asemenea lui Cain, se bazează în mod greşit pe propria lor ascultare ca mijloc de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu; de partea cealaltă, noul legământ reprezintă experienţa celor care, asemenea lui Abel, se bazează în întregime pe harul lui Dumnezeu care va face tot ce a promis.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO