Temelia îndreptăţirii noastre
Studiul 4
Marti , 18 octombrie 2011
4. Ce dorinţă avea Pavel? Fil. 3,9
Filipeni 3
9. şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi pentru creştinii iudei credinţa în Hristos era importantă – ei erau cu toţii urmaşi ai lui Isus şi credeau în El. Dar comportamentul lor arăta că, pentru ei, credinţa nu era suficientă în ea însăşi; ea trebuia completată cu ascultarea, de parcă ascultarea noastră ar putea adăuga ceva la actul îndreptăţirii. Îndreptăţirea, argumentau ei, era şi prin credinţă, şi prin fapte. Faptul că Pavel pune, în mod repetat, în contrast credinţa în Hristos cu faptele Legii ne arată că el se împotrivea puternic concepţiei lor.
Credinţa nu era nici pentru Pavel un concept abstract; ea este strâns legată de Isus. De altfel, expresia tradusă în Galateni 2,16 prin „credinţa în Isus” şi „am crezut în Isus” are o bogăţie de sensuri greu de cuprins în altă limbă. Expresia din limba greacă se traduce, textual, prin „credinţa” sau „credincioşia” lui Isus. Această traducere literală pune în lumină contrastul izbitor pe care îl creează Pavel între faptele Legii pe care le facem noi şi lucrarea lui Hristos pentru noi, faptele pe care El, prin credincioşia Sa (de aici şi „credincioşia lui Isus”), le-a făcut pentru noi.
Credinţa nu completează îndreptăţirea, fiindcă nu are niciun merit în ea însăşi. Ea este doar mijlocul prin care Îl primim pe Hristos şi faptele Sale săvârşite pentru noi. Nu suntem îndreptăţiţi pe temeiul credinţei noastre, ci pe temeiul credincioşiei lui Isus, credincioşie care cerem să fie aşezată în dreptul nostru, prin credinţă.
Hristos a împlinit tot ce nu au putut să împlinească oamenii şi, de aceea, numai El este credincios lui Dumnezeu în tot ce a făcut. Speranţa noastră este în credincioşia lui Hristos, nu în credincioşia noastră. Un autor face următorul comentariu: „Noi credem în Hristos, nu ca să putem fi îndreptăţiţi prin această credinţă, ci ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa (credincioşia) Sa faţă de Dumnezeu.” – John McRay, Paul: His Life and Teaching, pag. 355
O traducere siriacă timpurie transmite foarte bine ideea lui Pavel: „De aceea, noi ştim că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa lui Isus Mesia, iar noi credem în El, în Isus Mesia, ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţa Lui, a lui Mesia, şi nu prin faptele Legii.”
Citeşte Romani 3,22.26; Galateni 3,22; Efeseni 3,12 şi Filipeni 3,9. Cum ne ajută aceste texte şi explicaţiile anterioare să înţelegem că singurul temei al mântuirii noastre este credincioşia lui Hristos pusă în dreptul nostru, ascultarea Sa desăvârşită de Dumnezeu?
Romani 3
22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. 26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.Galateni 3
22. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred prin credinţa în Isus Hristos.Efeseni 3
12. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.Filipeni 3
9. şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
indreptatirea noastra,care vine de la Dumnezeu,este o oglindire in viata noastra a credintei si a faptelor lui Isus.sa fim deci sfinti caci Cel PreaInalt este sfant!
Din nefericire multi AZS-isti cred ca iudeii pe vremuri ca indreptatirea este si prin credinta si prin fapte. Ascultarea este partea omului in procesul mantuirii si este indispensabila. Ei nu inteleg ca ascultarea vine ca urmare a faptului ca suntem mantuiti, iar faptele bune nu ne apartin.Profetul Isaia subliniaza foarte plastic si corect acest adevar ” Toti am ajuns ca niste necurati , si toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita…” Is.64,6 Acestea sunt „faptele noastre bune” in viziunea cerului cu care noi indraznim sa venim inaintea lui Dumnezeu pentru a ne „merita” mantuirea. Apostolul Pavel vorbeste foarte clar despre faptele bune ale celor mantuiti si care este originea lor:”Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.” Ef. 2,10. Asa dar, dragii mei, venind inaintea lui Dumnezeu cu meritele faptelor noastre bune si cu pretentia ca sa fim mantuiti prin ele, nu vom face decat sa ne numaram printre aceia care vor auzi cuvintele:”Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine voi toti care lucrati faradelege.” Mat.7,22.23
eu de and merg in biserica n-am auzit pe nimeni care crede ca e mantuit prin fapte, iar daca l-as auzi nu as crede.
cred ca se face tam tam pentru nimic
in schimb am vazut o lipsa de credinta infioratoare. de fapte ce sa mai vorbesc ca lipsesc cu desavarsire daca nu exagerez
Eu am auzit. Si nu predica un laic ci un pastor!!!
pai nu e pastor atunci…..e doar cu numele