Unitatea în Evanghelie

Studiul 3

8 octombrie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Galateni 2,1-14; 1 Corinteni 1,10-13; Geneza 17,1-21; Ioan 8,31-36; Col. 3,11

Text de memorat: „Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2,2)

Sabat după-amiază

Reformatorul protestant Jean Calvin credea că lipsa armoniei şi dezbinarea constituie arma principală folosită de Satana împotriva bisericii şi îi îndemna pe creştini să se ferească de schismă ca de o plagă.

Dar trebuie sacrificat adevărul pentru a păstra unitatea? Imaginează-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă Martin Luther, părintele Reformei Protestante, ar fi ales, în numele unităţii, să-şi retracteze concepţia despre mântuirea numai prin credinţă, atunci când a fost adus la judecată înaintea Dietei din Worms.

„Dacă reformatorul ar fi cedat doar într-un singur punct, Satana şi oştile lui ar fi câştigat biruinţa. Dar hotărârea lui nestrămutată a constituit mijlocul de eliberare a bisericii şi începutul unei ere noi şi mai bune.” – E. G. White, Tragedia veacurilor, pag. 166

În Galateni 2,1-14, apostolul face tot ce-i stă în putere pentru a menţine unitatea grupului de apostoli, în situaţia în care unii credincioşi încercau să-i dezbine. Însă, cu toate că unitatea era importantă pentru el, Pavel nu acceptă ca adevărul Evangheliei să fie compromis de dragul acestui scop. Diversitatea îşi are locul ei în unitate, dar Evanghelia nu trebuie compromisă în acest proces.

Galateni 2

1. După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.

2. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur

4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;

5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

6. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.

7. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –

8. căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor –

9. şi, când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

10. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

11. Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.

12. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.

13. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.

14. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO