Închinarea adusă lui Hristos

Studiul 11

Joi , 8 septembrie 2011

De-a lungul istoriei creştine, biserica a dezbătut neîntrerupt problema divinităţii Domnului Hristos. A fost El Dumnezeu etern, una cu Tatăl din veşnicie? Sau a fost creat mai târziu, venind la existenţă prin puterea creatoare a Tatălui?

Deşi la începutul existenţei bisericii noastre au existat unele confuzii pe această temă, Ellen G. White a arătat clar care era poziţia ei. Adventiştii de ziua a şaptea au adoptat această poziţie:

„«Îi vor pune numele Emanuel… Dumnezeu cu noi.» «Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu» se vede «pe faţa lui Isus Hristos». Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dumnezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». Şi tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi «Dumnezeu cu noi». De aceea, despre El s-a profetizat că «Îi vor pune numele Emanuel».” – Hristos, Lumina lumii, pag. 19

7. Ce ne spun textele următoare despre divinitatea lui Isus Hristos? Mat.2,11; 4,10; 9,18; 20,20; Marcu 7,6.7; Luca 24,52; Ioan 9,38.

Matei 2

11. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Matei 4

10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”

Matei 9

18. Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.”

Matei 20

20. Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere.

Marcu 7

6. Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

7. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.”

Luca 24

52. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.

Ioan 9

38. „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.

Mântuitorul i-a răspuns răspicat lui Satana (Mat. 4,10) că numai Domnul trebuie să primească închinare. Faptul acesta ne duce la ideea importantă prezentată în textele de mai sus: Hristos nu a refuzat niciodată ca oamenii să I se închine. Nu ni se spune că Hristos le-ar fi spus vreodată oamenilor: Nu vă închinaţi înaintea Mea, închinaţi-vă numai Tatălui, ci dimpotrivă.

8. Citeşte Luca 19,37-40. Ce ne spune răspunsul dat fariseilor de Domnul despre atitudinea Sa faţă de cei care I se închinau?

Luca 19

37. Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.

38. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!”

39. Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”

40. Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”

Pasajul acesta ne duce din nou la tema reluată pe parcursul studiilor din acest trimestru: Isus trebuie să fie centrul şi ţinta închinării noastre. Fiecare cântare, fiecare rugăciune, fiecare predică, tot ce facem trebuie să ne îndrepte gândul spre Hristos, Dumnezeul întrupat, care S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcatele noastre. Închinarea plăcută Lui este închinarea care ne aduce un simţământ de veneraţie, de dragoste şi de respect pentru Domnul nostru.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO