Chemarea lui Isaia
Studiul 9
Luni , 22 august 2011
În timp ce Osea, Amos şi Mica îl avertizau pe Israel de pericolul iminent, Iuda părea că prosperă sub domnia câtorva regi buni. Regele Ozia (numit în alte părţi şi Azaria) era cunoscut şi respectat de alte popoare pentru conducerea lui înţeleaptă şi pentru succesele lui (vezi 2 Cron. 26,1-15). Însă, aşa cum se întâmplă adesea, succesul l-a dus la cădere. Smerenia a fost înlocuită cu mândria şi devoţiunea cu încumetarea (vezi vers. 16-21).
2 Cronici 26
1. Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia. 2. Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi. 3. Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia din Ierusalim. 4. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia. 5. A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească. 6. A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni. 7. Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal şi împotriva maoniţilor. 8. Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic. 9. Ozia a zidit turnuri la Ierusalim, pe poarta unghiului, pe poarta văii şi pe unghi, şi le-a întărit. 10. A zidit turnuri în pustiu şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului. 11. Ozia avea o oaste de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului. 12. Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute. 13. Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului. 14. Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii. 15. A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic. 16. Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. 17. Preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă 18. care s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: „N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.” 19. Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi, cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. 20. Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise. 21. Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.În aparenţă, poporul din Iuda prospera şi din punct de vedere spiritual. Serviciile de la Templul Domnului erau bine organizate, dând impresia de activitate religioasă ferventă. Cu toate acestea, multe dintre relele care l-au afectat pe Israel începuseră să se strecoare şi în regatul lui Iuda. În acel moment, Domnul îl cheamă pe Isaia la o lucrare specială.
2. Care a fost reacţia lui Isaia când i-a fost arătată, în viziune, slava lui Dumnezeu? Isaia 6,1-8. De ce a reacţionat în acest fel? Vers. 5. Ce adevăr „teologic” important descoperim aici?
Isaia 6
1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. 3. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” 4. Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. 5. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” 6. Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7. Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” 8. Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”Încearcă să-ţi imaginezi cât de copleşit s-a simţit Isaia de această descoperire cerească a slavei lui Dumnezeu. În momentul acela, el vede păcatele lui şi păcatele poporului lui în contrast cu puritatea şi sfinţenia Dumnezeului Atotputernic. Nu este de mirare că a reacţionat aşa! Probabil că toţi am fi reacţionat la fel!
Descoperim în relatarea aceasta un adevăr crucial şi fundamental legat de starea omenirii, în special când o comparăm cu sfinţenia şi slava lui Dumnezeu. Observăm atitudinea de pocăinţă, dispoziţia de a ne recunoaşte păcătoşenia şi nevoia după har.
Gândeşte-te o clipă cum ar arăta serviciile noastre divine, dacă le-ar transmite închinătorilor sentimentul că se află în prezenţa unui Dumnezeu Sfânt, Dumnezeu care îi face profund conştienţi de păcătoşenia lor şi de nevoia lor după harul Său mântuitor şi după puterea Sa de a curăţi de păcat. Cum ar fi dacă imnurile, rugăciunea şi predicile ne-ar duce de fiecare dată la credinţă, la pocăinţă, la curăţire şi la dispoziţia de a spune: „Iată-mă, trimite-mă!”? Aceasta este închinarea adevărată.
Imaginează-ţi că te afli în prezenţa directă a Domnului Isus. Ce reacţie ai avea? Ce ai spune? Ce ai face? Ce înseamnă pentru tine făgăduinţa din Matei 28,20, în mod practic?
Matei 28
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
